15 mai 2014

Sos de primavara ( cu marar si usturoi verde)



Au aparut cartofii noi si mie imi place sa ii mananc cu sos alb. Preferatele mele sunt de usturoi si de marar. Sambata, cand eram la tara mi s-a facut pofta pe cel de marar, caci era primul din anul acesta, mararul deja era destul de mare pentru cules. Dar parca ar fi mers si cel de usturoi... cu carnea fiarta din supa.
Avem in gradina o tufa de usturoi de tuns. Are frunzele mai fine decat usturoiul care face capatana , iar gustul nu e asa de puternic , nici nu pisca asa de tare. Este perena si avem frunze toata vara. Toamna rup frunzele , le toc si le pun in cutie la congelator. Merge perfect in mancaruri de orice fel.
Si cum nu eram eu decisa daca sosul sa fe de usturoi sau de marar m-am pus intrebarea :dar de ce sa nu fie de amandoua?
Asa ca am facut sos cu marar si frunze de usturoi de tuns.
E exterm de simpu de facut. Poti gresi doar sa ii faci cocoloase, ceea ce mai fac si eu. V-am spus ca nu gatesc des, doar bucatarul nostru e talentatul si harnicutul in bucatarie. Eu, doar cand imi vine chef .. si cateodata ma grabesc. Dar poate iesi bine si asa.
Cum se face sosul?
Se culege din gradina o mana de marar si una de frunze de usturoi. Se spala, se toaca.
In tigaie pui putin ulei si separat intr-un bol faci un "hoboras" adica 2 linguri de faina la care adaugi incet, incet lapte pana ajunge de consistenta unei smantani foarte lungi (acum e momentul cand se pot face cocoloase, daca nu ai rabdare sa incorporezi incet laptele peste faina). Daca pui laptele intai si-apoi faina, cocoloasele sunt garantate, dar il poti drege daca il dai prin sita.
 Cand uleiul e incins pui maglavaisul din bol in tigaie, pui sare si verdeturile tocate si lasi sa fiarba putin. Daca s-a  intarit prea tare, mai pui lapte (si acum iar poti face cocoloase din cauza ca laptele e rece, iar compozitia fierbinte).
Nu stiu cat lapte, vezi si tu, dupa cateva incercari iti iese.
Oricum, daca ai un colt de gradina merita sa cultivi verdeturi caci gustul lor nu se compara daca le gatesti imediat dupa ce le-ai cules, sau dupa cateva zile.