SZTArhitecții

Este mare lucru ca omul să își facă casa cu mâna lui. Mai ales în zilele noastre, când societatea a luat-o razna și își cheamă un specialist chiar și pentru ca să îi vopsească o ușă. Toate materialele trebuie să aibă agremente, ștampile peste ștampile și hârtii peste hârtii. Ne îndepărtăm pe zi ce trece de esența vieții și ne pierdem îndeletnicirile de bază care ne ajută să trăim liniștit și mai simplu. Cu cât orașul e mai mare, cu atât viața se complică.
Așa simt eu, poate că tu nu ești așa.
Eu am devenit arhitect fiindcă vreau să ajut oamenii să își facă case potrivite pentru ei: pentru firea lor, pentru banii lor și cel mai important, case care să îi ajute și să îi servească. La un moment dat am fost confundată cu persoana care face rost de autorizația de construire. Ei bine și aceasta e o etapă, de care mulți se sperie, dar nu este totul. E doar un hop birocratic.
Împreună cu soțul meu, care este și el arhitect avem un vis de a face case pentru oameni asemănători nouă, case așezate, care se nasc și cresc din teren. Ne place să desenăm cu mâna de aceea când concepem o casă schițăm de mână, deși moda este să faci imagini realiste pe calculator.
În ultimul timp am descoperit casele naturale, dar fără experiență e greu să proiectezi așa ceva.
Astfel că din 2015 am început să ne construim casa cu mâinile noastre, ca să învățăm meserie, făcând, experimentând, greșind și corectând. Șantierul căsuței XS despre care povestesc mult pe acest blog este un proiect viu care se schimbă o dată cu viața noastră . Atunci când va fi gata vom fi mult mai înțelepți  în ceea ce privește proiectarea unei case din baloți de paie și vom stăpâni detaliile de execuție. Experimentăm ziduri exterioare din baloți cu structură de lemn și alții cu structură metalică,  tencuieli naturale pe bază de argilă, ziduri interioare din materiale naturale, pardoseli de argilă și alte bazaconii care încă nu sunt reglementate ca și metode sau materiale de construcție.
Eu de multe ori spun că șantierul XS este școala noastră postuniversitară. O școală din care învățăm exact ceea ce ne interesează.

Am citit o dată o poezie care mi-a mers la suflet :
"A house is made
Of walls and beams
A home is made
With love and dreams. "
"O casă e făcută
Din ziduri și grinzi
Un cămin este făcut
Cu dragoste și vise"- autor necunoscut

Tu dacă crezi că nu poți să îți faci casa cu mâna ta, te înșeli. Nu zic că e ușor , ci doar că este posibil. DA, TU, care te clatini cu o lopată de pământ în mână. Da, tu, care stai 10-12 ore la calculator zilnic. Știi de ce poți să o faci? Fiindcă bunicii tăi au făcut-o. Și străbunicii și și și.. și ei nici măcar nu au ținut mouseul în mâna lor. Dar uite că tu ai învățat să ții și mouseul. Așa vei învăța să îți faci și casa. Dar e nevoie de perseverență, răbdare, persuasiune (acel cuvânt cu care ne lăudăm în CV-uri).
Dacă noi putem, sigur poți și tu.

Uite mai jos câteva proiecte făcute de noi de care ne este tare drag.


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu