24 martie 2020

Ce am câștigat mutându-ne la țară- #2 Pământ


Nu știu de ce în zilele noastre o bucată de pământ agricol este așa de puțin apreciată.... dacă nu poți construi pe ea, e pe bani de nimic.
Noi ne-am luat 1000 mp , în sat, ca să putem grădinări. Am construit casă, avem un lac, o pisică și o grădină de legume. N-avem garduri, nici vecini. Ne vizitează noaptea câinii și pisicile, dar nu distrug legumele, au drumurile lor.
Grădinărim de 10 ani. Nu de hobby, ci de necesitate. Încă de când s-a născut primul nostru fiu am simțit o obligație ca noi să producem cât mai multă mâncare. Și pentru sănătate, dar și pentru siguranță.
A fost și criza anilor 2010 care ne-a scuturat și ne-am dat seama că nu ne putem baza doar pe banii produși din servicii. Suntem arhitecți, meserie abstractă, producem desene complicate pe care nu mulți le pot citi. Când cade piața imobiliară nu mai avem de lucru.
Pământul este aurul nostru. Ne hrănește, ne ține sănătoși. La trup și la minte. Am citit undeva că omul modern nu se mai bucură de realizările sale fiindcă multe sunt abstracte și mintea nu le percepe, nu sunt reale, palpabile. De aceea bucuria de a vedea cum crește roșia plantată în propria grădină este mai mare decât bucuria câștigării unui contract important.
Noi ca omenire suntem tot mai abstracți și producem tot mai multe lucruri "de umplutură", le zic eu. Am uitat bazele și bucuria simplității vieții.
Pământul ne oferă și oportunitatea libertății și a unei autonomii mai mari. Zic oportunitatea căci dacă ai pământ nu ești autonom imediat. Dar poți deveni, într-o măsură mult mai mare decât dacă ai sta la bloc, la oraș. Nu sunt adepta autonomie totalitare. E bună o interdependență, la nivel de comunitate.
verdețuri semănate din toamnă, protejate cu geamuri vechi

Pentru a ne crește autonomia, noi am început cu o casă fără credit, construită de noi, apoi producția mâncării, legume și de anul acesta și fructe căci au intrat merii pe rod.
Este al doilea an când fac melegar pentru a folosi semințele proprii. O componentă importantă a autonomiei gospodăriei este să ai propiile semințe pe care le păstrezi de la un an la altul. Sunt cele mai rezistente la boli și încolțesc bine.
Melegar, anul acesta mai profi decât anul trecut


Urmează solar și seră, uscător de legume/fructe, cuptor de pâine, duș solar de vară, etc.
Și fiecare dotare ne face tot mai autonomi.


2 ianuarie 2020

Ce am câștigat mutându-ne la țară : #1Liniștea

#1. Liniștea

De un an ne-am mutat din Cluj la țară. Nu departe, pe un versant sudic, scăldat de soare și pieptănat de vânturi.
Atunci când la Cluj este Untoldul, la noi e liniște și se aud greierii. Atunci când Clujul înoată în ceață toată iarna, la noi e soare.
Este incomparabilă liniștea de la țară cu cea de la oraș. Zgomotele din natură sunt mult mai plăcute față de cele făcute de om. Da, mai vin orășenii și mai taie iarba la casa de la țară cu brum-brum, în weekend. Însă în timpul săptămânii doar coasa se aude.
 Și broaștele din lac, care  cântă pe mai multe voci, dar după ce te obișnuiești cu ele, e o muzică chiar interesantă. Așa de variate sunt sunetele pe care le scot broaștele, nu ai crede! La întrebarea Cum face broasca?, nu se răspunde doar Oac-oac. Se poate zice și Hu-hu-u-hu.
Dar poate că cea mai mare liniște este dată de spațiul generos, de nemărginit din jurul nostru. Și nu mă refer la spațiul generos din casă, căci avem cam 40 mp utili (:) însă de cum am ieșit afară, vecinii sunt departe, majoritatea nu locuiesc pe aici de aceea flora și fauna este foarte variată.
M-am obișnuit să văd ciocănitoare, coțofană, gaiță, sticleți și alte păsări frumoase pe care nu le cunosc.
Primăvara vin rațe sălbatice și poposesc pe lac, în drumul lor migrator.  Sunt întoteauna în pereche. Vara  vin rândunele care se scaldă în lac. Sunt fantastice, așa te liniștești dacă stai și le privești. Ești prezent, numai la ele te gândești, le observi și te bucuri de simplitatea și frumusețea lor.
Într-o zi ne plimbam cu baiatul nostru (10 ani) în Cluj, așteptam verdele la o intersecție aglomerată și zice el "ce bine e la noi în sat că nu e așa de mare gălăgie de la mașini".  Și el apreciază liniștea de aici. Nu a zis niciodată să ne mutăm înapoi, deși la început zicea ca el nu e "țăran". Nici nu este, în sensul peiorativ al cuvântului.
Și mai este un motiv de liniște și anume lipsa datoriilor la bănci. Am construit căsuța cu banii noștri, în ritmul în care am putut și nu am făcut credit, este a noastră și nu ne dă nimeni afară pe motiv că nu plătim rata la bancă.
Pentru zilele noastre este mare lucru!



20 martie 2019

Copacul satului sau satul copacului?



Dacă treci prin Aiton, prin centru, nu ai cum să nu vezi un conac cam în paragină străjuit de un arbore secular. Sunt în varful unei coline, cu o vedere amplă spre împrejurimi.
Copacul acela este un frasin bătrân de mai bine de 400 de ani. Ce mai, e moșul satului.

15 februarie 2019

Șuvițată natural


Am găsit culoarea perfectă pentru părul meu. Mi-au trebuit cam 35 de ani să o caut, de fapt, era acolo, sub nasul meu. însă eu nu o vedeam. Era tot timpul disponibilă, însă eu o acopeream. Am fost o vreme roșcată, ‘natural’ :) , cel puțin așa credea soțul meu când ne-am cunoscut, mă vopseam cu  Henna și  era o nuanță din natură. Am avut și perioade scurte de mov ,colegii îmi spuneau inkhead, mi-au trecut repede.
Acum am 37 de ani și sunt șuvițată natural. Unii chiar cred ca am șuvițe, alții văd că sunt căruntă și nu pot să îmi dea o vârstă din cauza feței încă tinere. Dacă ai citit până aici , mai mult ca sigur că ești femeie și ție vreau să îți dedic aceste rânduri.

29 ianuarie 2019

Nemărginitul


Am să scriu despre lucruri mărunte, despre ceea ce simt acum, cu o infimă importanță în toată această mare lume.
Azi am ieșit cu Szilvia în curte. Era soare, cer senin și un avion lăsa dâre albe. A vrut sa o iau în brațe, ca să vadă mai bine și așa s-a lăsat pe spate, privea drept spre cer. Am imitat-o și m-a mirat primul meu gând: Uite nemărginitul! Și ce frumos este! Oare de ce nu îl privesc mai des?
Suntem așa de mici și ne uităm toată ziua în ecranele noastre cu mouse-ul în mână modificând știu eu ce document pentru un aviz pe care îl dă un om foarte important care nu înțelege dacă nu scrii exact ce vrea să citească. Și oricum dă avizul acela, până la urmă, după ce  și-a făcut numărul de a fi important.
Uitatul acesta în ecran este și o limitare a percepției lumii reale din jurul nostru. Ieșind din oraș și mutându-ne la țară, am ieșit (eu) din uitatul în ecran. Dar încă sunt în curs de vindecare, văd departe dar nu cât cuprind cu ochii. De exemplu, doar azi am observat că pe geamul cel mai mare al casei noastre, din camera unde stăm toată ziua,  după părul imens din zare se vede bine turla bisericii. Îți dai seama că azi ochiul meu a cucerit un orizont mai îndepărtat? După aproape 5 luni de locuit aici? Și cine știe câte mai am de văzut!
E așa o liniște aici, în locul unde stăm acum, căci pot să cuget și gândul nu îmi este întrerupt de zgomotele civilizației. Când capeți liniștea aceasta nu o mai poți da pe nimic. Culmea este că nu știi din-ainte că îți lipsește.
E bine aici, căpătăm din ce în ce mai multe experiențe care contează cu adevărat. Azi am vorbit prima dată cu vecina de peste două garduri. A rămas văduvă de o lună și nu mai are cu cine povesti. Ne-a găsit pe drum, nu mergeam nicăieri... doar observam pisicile, păsările, cățeii. Ne-a poftit înăuntru, i-a dat Szilviei fructe și biscuiți și am avut așa o jumătate de oră plăcută, dar nu pot să îți spun ce am discutat. Tanti Maria era doar împăcată cu ea și emana așa o stare de pace. La un moment dat am dat să plecăm și Szilvia a zis ca ea mai stă, mami pleacă... apoi s-a răzgândit repede (dar pentru un copil de 2 ani să vrei să mai rămâi la o bătrână pe care atunci ai cunoscut-o ... e ceva). A simțit și ea seninătatea și blândețea lui tanti.
Am de învățat multe de la oamenii aceștia de la țară: primul lucru, să invit lumea în casă. Cum te văd la poartă și schimbi două vorbe cu ei, a trei-a este "dar haidați în'untru"; și să stai câteva minute cu aceste suflete nestresate e meditație curată. N-au facebook, doar telenovele, nu se îngrijorează nici de vreme, deși cultivă pământul de o viață (sau mai bine zis datorită faptului că cultivă pământul de o viață știu că oricum e vremea, până la urmă tot se face ceva de mâncare în grădină) și au așa o încredere că va fi bine (incredere în Dumnezeu).
Noi ceilalți, orășenii cu facebook avem nevoie de trainninguri și de cărți motivaționale, de mers la sală sau de meditație și tot nu reușim să fim senini.
Mă intreb care este diferența?
Eu cred că simplitatea vieții.
Mi-am propus să îmi simplific încontinuu viața. Să am cât mai puține lucruri, să nu alerg de la o activitate la alta, să am cât mai mult timp (de scris pe blog nimicuri, ca acestea :), să stau cu copiii, să îmi propun lucuri pe care să le realizăm dar fără stresul unui termen fix, lucrând totuși la ele, conștienți că nu se fac singure.
Atunci când îți golești casa de lucuri inutile și viața de activități fără rost începe să se facă loc pentru sufletul tău.