27 octombrie 2017

"God is in the details"

"God is in the details"

Intr-o dimineata primesc urmatorul mesaj:
"Buna dimineata, satenilor le place casa din groapa! N-au crezut ca o sa iasa asa de faina. No, o zi buna sa aveti!" 
Mi-a scris un amic din sat, mutat si el de curand de la oras la trei case mai in-colo. E vorbaret, pesemne s-a imprietenit cu lumea. Mi-a facut ziua buna. Sper ca ati inteles ca despre casuta noastra vorbeste. 
"God is in the details" spunea faimosul arhitect  Ludwig Mies van der Rohe
Acum cateva luni, casa era inca ciudata:  trei ziduri masive, cu patru goluri de geamuri si usi si un acoperis care cobora pana la sol. Totul tencuit grosier, cu lut.
Toamna aceasta casa a primit pe fatada din nord o terasa acoperita si un placaj de lemn cu scopul principal de a o proteja de precipitatii. Aceste noi detalii au indulcit-o , au facut-o mai prietenoasa. 
Daca pana acum casa era din exterior austera, elementele de lemn folosite la terasa si la placaj ajuta la impartirea vizuala a triunghiului fatadei nord. Acum usa de intrare este intr-un plan secund, iar terasa cu detaliile ei de lemn finisat si ceruit intr-o culoare imprumutata din natura sunt primele pe care le observa ochiul. 
Lemnul este iubit in general de multa lume ca material de finisaj la case, este considerat un material cald, placut. Iar cand este lucrat ingrijit ti-e mai mare dragul. 
Sunt sigura ca Mies si-ar pune mainile in cap daca ar fi sa vada casuta noastra :), insa o parte din principiile arhitecturii lui se regasesc, desi el le aplica la materiale moderne: arhitectura simpla, curata, inobilata prin detalii. 
"Less is more" mai  spunea Mies. Eu consider ca ne regasim in aceste filozofii. Nimic din aceasta casa nu este gratuit, totul are un rol functional. 

Uite cateva poze cu evolutia fatadei, ca sa vedeti si ilustrat ceea ce vreau sa transmit .... si inca nu e gata!




26 octombrie 2017

Ni s-a dus vestea!

Oxizi în var pentru zugrăveala fațadei
"-Oare nu știți unde este casa de lut?"
"-A.. păi e în următorul sat, nu la noi aci. Mereți tot înainte și cum intrați în sat faceți dreapa."
A venit soră-mea în vizită și cum vine rar, căci locuiește la București a încurcat satele. Pe drum, ajungând în satul vecin a întrebat pe un localnic unde este casa noastră, crezând ca a ajuns în satul nostru.
Așa am aflat că ni s-a dus vestea :).

3 septembrie 2017

Ah, tiganii!


Tencuiala de noroi, cum ii spun prin sat a devenit o mare bataie de cap. Cand am inceput casa eu de-abia asteptam sa tencuiesc cu argila. Si uite ca doar anul trecut, cu burtica de insarcinata destul de mare am reusit sa fac o bucatica de perete. Anul acesta insa nici o mana de tencuiala nu o sa dau pe casa, caci cu un bebelina de 7 luni alaptat la cerere si pe care acum o si diversific a devenit imposibil sa ma implic la tencuit si sa stau pe santier.
Si anul acesta am chemat echipa de tigani de anul trecut, sa termine tencuiala. Cu o zi inainte de ce sa vina ni s-a stricat masina, astfel ca i-am amanat. Dupa o saptamana cand i-am chemat din nou nu ne-am inteles cu ei la telefon, ceva aveau, ceva s-a intamplat de nu i-am putut convinge. Trebuie sa stii sa vorbesti cu tiganii, nu-i lucru usor.
Am incercat apoi cu un tigan din sat. El s-a jurat ca face si drege, ca vine cu oamenii, ca sa ne intelegem la un pret caci pe ora nu e bine. Ok, stabilim pretul si asteptam ..... cu o zi intarziere apare pe la pranz cu alti doi, susotesc si pleaca "sa se schimbe", se intoarce dupa vre-o ora cu altul, pun doua roabe de tencuiala pe pereti, cer bani de tigari si pleaca "sa manance" si nu mai apar, nici a doua zi, nicicand. Mai sa fie, au vazut ca e de lucru si au fugit cat au vazut cu ochii.
Dezamagire,  ce sa facem? Cum sa rezolv? Daca facem noi, nu mai terminam pana se marita Szilvi :). O claca? Nu se poate, nu pot sa ma ocup, cu bebe de 7 luni, sa o tin pe acolo, nu-i place intre straini si lume multa... nu.. nu merge. Am lasat-o suspendata cateva zile. Ne gandeam sa luam o echipa de zidari sa o tencuiasca cu var. La asta gasesti oameni.
Dar iata ca s-a rezolvat. Prietenul nostru care ni i-a dat si anul trecut pe primii tigani a vorbit cu ei si a reusit sa ii aduca, caci are si el nevoie de ei cateva zile.
Si uite ca acum sunt pe santier si muncesc. Sunt foarte harnici si isi merita toti banii.  Chiar mai bine ca n-au venit inainte, caci acum a putut sa vina si tatal lor care este cel mai bun din echipa la lucru cu argila. Sunt mai linistita, vazand ca tencuiesc si ca nu ne blocam din nou pana la anul si vom putea continua lucrarile si la toamna/ iarna.
... Numai ploaia sa ii lase sa lucreze







2 septembrie 2017

Terasa cea noua

"Nu-i rau" zice sotul lui tanti Angelica cand a venit in inspectie sa mai vada ce am facut. Arhitectul meu ii raspunde " daca dumneavoastra spuneti ca nu-i rau, atunci e chiar bine".. un zambet sub mustata. Crestam in grinda primul compliment de la vecin.
Dupa un an de intemperii a devenit clar ca fatada nord, cea cu intrarea trebuie protejata suplimentar. Stiam si noi, dar cei care au montat usa de intrare ne-au stresat, insistand sa nu ajunga niciodata ploaia pe ea.
Astfel ca am construit o terasa acoperita: arhitectul nostru impreuna cu tatal lui si al meu. Munca in 3 este foarte productiva la proiecte mici, cum e aceasta terasa.
Cam 6 zile de munca, plus una de proiectare (din partea arhitectului).
Las pozele sa vorbeasca de la sine, caci eu si cu puiuta cea mica am stat mai mult prin Cluj decat pe santier si nu prea stiu amanunte.








1 august 2017

Gomboț cu brânză


Două luminițe albastre mă urmăresc oriunde mă duc. Dacă mă pierd din vedere pentru o clipă, când mă zăresc din nou luminează și mai tare. Sunt curioase, deschise larg și prezente, absorb tot ce fac. Luminează cam trei ore, apoi au nevoie să se reîncarce. Dacă nu reușesc să le pun la încărcat devin tare necăjite. Totuși, nu e greu să le fac să se închidă și o dată cu ele genele lungi și curbate se împreunează. Chiar sub luminițe, un năsuc drăguț respiră liniștit. Gurița, de obicei mică ca un năsturel se face de leoaică atunci când trebuie. Pe cap îi crește un pufuleț  fin auriu. Suge cu poftă și cu mult aer așa că multă brânzică vine înapoi. Sau poate cine știe, am eu laptele acidulat.  E pufoasă, are pliuri, dar nu prea mari. Eu îi spun pufuleț.
Degetele de pianistă de la mâini se termină cu gropițe mici cât o sămânță de gulie. Până și la picioare are degete lungi. E liniștită de obicei. Doar râgâielile o supără atunci când nu ies ușor. În zorii zilei mă trezesc trilurile ei. Nu-i nimic, măcar ne bucurăm de ziuă, cât e ea de lungă. Oricum noaptea e făcută pentru somn și ea e de acord. Doar să fie sânul aproape să poată mânca... de vre-o două ori pe noapte, nu mai des.
Bunicul îi spune motoraș, căci dă din mâini și din picioare fără oprire. Mai ales dacă se entuziasmează de ceva.
E fata lui tata când ridică dintr-o sprânceană din curiozitate. Are ochii mei. În rest, seamănă cu fratele ei. Și el o iubește foarte tare.
Jucăriile cele mai interesante sunt cheile, mouse-ul, telefonul (pe care nu i-l dau, dar se agită când îl vede) si tubul de cremă. A ros o vreme lingurița de lemn. Mai molfăie și o pisică de plastic care măcăie, dintr-aia cu 2 lei.
Nu prea înțelege rostul căruciorului, când e mai bine în brațe, dar nu oricum ci doar cu fața înainte. O port în wrap pe șold și acceptă cam jumătate de oră, să nu exagerăm.
Îi place însă în casă, liberă de mâini și picioare să se învârtă și să se întoarcă de pe spate pe burtă și invers. Azi a ales să doarmă pe burtă pentru prima dată, singură s-a întors.
Vai, cred ca as mai putea scrie doua pagini despre ea......

Zână mică, azi ai 6 luni! Minune frumoasă, ai venit să ne aduci o nouă bucurie în casa noastră! Să crești mare și sănătoasă!