8 septembrie 2016

Negocierea

Baloții sunt toți pe poziții. Urmează tencuitul.
Azi se împlinesc doi ani de când am cumpărat terenul. Au trecut așa de repede, dar dacă mă uit la poze îmi dau seama cât de multe am realizat. Însă pe lângă ceea ce se vede, mai sunt și învățămintele și experiența de lucru cu oamenii , mai ales cu cei din sat... care sunt dintr-o altă lume decât cea în care am trăit noi până acum.
Hai să vă povestesc cum am făcut rost de argilă (pământ galben) de la deal.
Argila pe care o avem pe teren este undeva la mai mult de 2 metri adâncime și la noi dacă săpăm o groapă..... se umple de apă deci nu prea avem șanse să o scoatem. Mai este cea de  pe fundul lacului  dar nu am găsit până acum o modalitate de a scoate o cantitate suficientă, fără să lărgim sau să adâncim prea mult groapa. Astfel că am decis să folosim sursa de la deal a satului.
 Acum vă spun, era mai ușor să tencuim cu var. De 100 de ori mai puțină bătaie de cap. Aveam sursă de var pastă  la 40 km,  aveam rețeta și dă-i să sune. Însă ideea romantică de a tencui cu mâinile noastre cu pământ a câștigat.

Prima mostră de pământ a adus-o un anume căruțaș, cu chiu cu vai, după 3 zile după ce a promis ,când nu ne mai așteptam să apară. După ce a cerut o bere, a băut-o și a aruncat sticla în pătrunjeii mei a descărcat-o la poartă,  nu a băgat-o în curte, cum aș fi vrut. Am probat-o, era bună. I-am cerut să mai aducă. N-a mai venit. Am așteptat câteva zile și am căutat pe altul cu tractoraș și remorcuță. A zis că vine a doua zi, .a avut ceva necazuri și n-a venit... nici la telefon n-a mai răspuns după ce a amânat o dată. Deja mă săturasem și am mers la un vecin cu tractor și remorcă mare, cu ideea că dacă tot găsesc cine să meargă măcar o dată, să îmi aducă destulă.
Vecinul, la vre-o 70 de ani, om cumsecade a zis că facem treaba, știe el de unde să aducă, dar să mai ia 2 oameni, căci 4 mc să sapi și să încarci, nu-i ușor. Dimineață mergem la birt (acolo unde se împart  locurile de muncă) să îi căutăm pe cei doi viitori holoangări. Vecinul vorbește cu unul, apoi ăla îl aduce pe altul dintr-o curte de peste drum.
Și acum să vezi fază. Stăm 6 în mijlocul drumului ca să ne înțelegem la preț: cei 3 care urmau să meargă după pământ, arhitectul nostru, eu  și încă un băgător de seamă. Acesta din urmă zice că la ei la sfârșit se stabilește prețul.
Nu zău, la mine nu, zic eu.
Cu tractoristul stabilisem prețul din-ainte. Dar de la ceilalți doi tot nu reușeam să scoatem o sumă. Arhitectul nostru se satură la un moment dat și zice că mergem să ne luăm o cafea până se pun ei doi de acord. BINGO! asta era problema. Trebuia să îi lăsăm să se înțeleagă între ei cât să ceară. căci nu vroiam să se supere unul pe celălalt dacă cumva cer prea puțin sau prea mult și pică târgul. După ce am plecat de acolo, în mai puțin de un minut s-au pus de acord.
Atunci am înțeles cum merge treaba pe la noi pe la țară pe piața muncii cu ziua . Eu găsesc pe unu (norocosul) și îi spun de încă câți oameni mai am nevoie. El îi caută și îi aduce, devine "șeful" care a adus lucrarea respectivă, negociază prețul și pt. ceilalți, ia el suma și o împarte. Iar aceste roluri se schimbă de la o lucrare la alta. De aceea mă gândesc că au și ei nevoie să se înțeleagă și între ei la preț , nu doar cu mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu