18 iunie 2017

Tanti Angelica

Randunele

"Tanti, v-ati nascut aici in sat?"
"Da, si eu si barbatu' meu suntem Aitonieni"
"Si cati ani aveti?"
"71"
Tanti Angelica este una dintre vecinele mele preferate. Sta cu cateva case mai sus si intotdeauna ne vede cand ajungem la casuta si apare la noi in maxim jumatate de ora sa o vada pe "franzeluta". Asa a botezat-o pe veverita noastra. Daca cumva ne rateaza cand trecem prin fata portii, are grija barbatul ei sa o anunte. "Un' esti tu, ca a venit  franzeluta? Auzi? Esti surda?". Barbatul ei e om cumsecade, muncitor, cu tractor si mai in forta decat tanti. Au avut vaca pana acum doi ani, dar au vandut-o ca nu mai poate tanti sa mulga.
"Hai pana la noi sa ii dau ceva", imi zice intr-o zi. Mergem impreuna, eu cu franzeluta in brate, ea cu un tablou care infatisa poza retusata ca pe vremuri a unui baiat. "Dar ce faceti cu tabloul?"

" Mi-au zis sa-l arunc (barbatul si cu fiica care faceau rand in casa), l-au dat jos de pe perete, dar eu nu pot sa-l arunc, il bag in magazie. Mi-e nepot, eu l-am crescut ca pe baiatul meu, ca ma-sa l-a facut din flori si l-a lasat de la trei luni la mine. .. Si acu' nu mai vrea sa stie de mine" (a incheiat, cu parere de rau).
Intra tanti Angelica in magazie, pune jos tabloul si ia o jucarie zornaitoare.
"Lasati tanti, ca trebui sa o spal intai"
"Dar ce, eu nu stiu s-o spal?"
Si se duce tanti la galeata cu apa de ploaie de la burlan si o clateste un pic, apoi o sterge de surta si i-o intinde.... Eu pe faza, o iau si i-o arat de la distanta, veverita nu o baga in seama apoi o pun deoparte si ma bucur ca nu a bagat-o in gura.
Dar nu te poti supara pe tanti Angelica. Are o fata luminoasa, zambeste cu o dantura perfecta (montata), numai veverita noastra plange cand o ia in brate.  Cu cele 4 clase ale sale, socoteste foarte bine si in bani vechi si in cei noi. I-a adus intr-o zi fiului nostru cel mare o carte pentru copii in "maghiara," spune ea. Cand ma uit, era in franceza.
"Pai tu fata, eu am facut 4 clase, noi nu am invatat alta limba, asa era pe vremea aia."
Acum cateva zile a vrut sa imi prezinte o alta familie de curand mutata in sat , care au un copilas mic. Ne-am dus in plimbare pana la ei, dar nu erau acasa, asa ca m-a plimbat prin sat , "prin cartierul nou" si mi-a prezentat sateni, stia ficare casa a cui e, daca sunt din sat sau de unde s-au mutat.
"Na, c-au inflorit sanzienele" , culege cateva flori din sant.
"Ce faceti cu ele?"
"Fac gargara pentru glanda. M-am dus la doctor si m-a trimis la o analiza care costa 600 de lei , eu i-am zis la doctor ca mai asteptam o luna ca imi trebuie doua pensii pentru ea, ca am doar 500 pensie (zambeste, ca il incuiase pe doctor).  Atunci doctorul mi-a zis sa iau ceai de sanziene de la Plafar. "
Avea ea Plafarul proaspat in sant :).
De fapt tanti Angelica are un alt nume, dar ca sa ii patrez anonimatul am ales sa ii spun asa. Numele ei adevarat de nobil, i se potriveste perfect.
Eu sper sa ii dea Dumnezeu sanatate si zile multe inainte.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu