20 martie 2019

Copacul satului sau satul copacului?



Dacă treci prin Aiton, prin centru, nu ai cum să nu vezi un conac cam în paragină străjuit de un arbore secular. Sunt în varful unei coline, cu o vedere amplă spre împrejurimi.
Copacul acela este un frasin bătrân de mai bine de 400 de ani. Ce mai, e moșul satului.
Când te uiți la el, nu îți vine să crezi că e așa de mare. Nu țin minte să fi văzut un pom mai mare decât acesta. Puțin veteran, căci un fulger i-a rupt o cracă, însă falnic și în picioare.
Când ne-am mutat în sat mă plimbam pe străduțe și dacă cumva nu mai știam unde sunt, căutam cu privirea acest arbore, era un bun reper în păienjenișul de ulițe al satului.
Interesant a fost astă-toamnă când lui i-au căzut ultimul frunzele, restul frasinilor erau scuturați de ceva vreme.
Îmi imaginez rădăcinile acestuia, care se spune că sunt cam la fel de ample ca și coroana.
Cred că atunci când va dispărea se va schimba clima satului și rețeaua de ape subterane.


Dar până atunci, el este copacul satului. Iar satul este al lui, căci îl veghează de atâta vreme!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu