26 august 2015

Old tiles for XS, dirty business


XS e facuta partial din ramasite,. Cofrajele de la fundatii, podul au fost integral din lemn si tabla refolosite, avem doi stalpi de fier semiruginiti deja pozitionati pentru viitoarea poarta  dar cel mai important avem tigla de 100 de ani mostenire de la bunici.
Tata nici nu stia de ce pastreaza tiglele acum 2 ani cand le-a schimbat de pe casa. Pur si simplu cele bune le-a stivuit si ne-au asteptat ... pe noi.
Am calculat pentru suprafata noastra de acoperis un necesar de cam 2000 de tigle solz.
Am luat cu arhitectul nostru la mana tigla cu tigla, acasa la parintii mei si le-am spalat cu apa sub presiune. A fost nevoie de munca  sustinuta, de dimineata pana seara, mai multe weekenduri, in doi.
Noroi, apa, maini ude... ne-am perfectionat de la o tura la alta sistemul astfel ca daca la inceput spalam 25 tigle  in 15 minute, cu tot cu ales, separat, spalat pe 2 parti,  stivuit, spre sfarsit am redus timpul la 8-10 minute.
Noroi, caldura, ne mai opream la pranz... am lucrat duminica dar le-am biruit.

Transportatul lor la 150 km distanta a fost o alta distractie. De gasit masina si incarcat s-a ocupat tata. Ne-am intanit la teren sa o descarcam pe la 7 seara. Urat, ploua....
Pe drum incolo ma uit la arhitectul meu si ii zic "curaj gaina ca te tai". N-avea nici un chef, isi imagina cum vom descarca pana la ora 12 noaptea tigle pe ploaie... insa eu mi-am zis ca trebuie sa gasim pe cineva in sat care sa ne ajute si sa nu o vad asa ca o fatalitate.De fapt, mai bine sa ma ploua decat sa mai fac o insolatie si sa ma simt ca acum o saptamana.
 Primul lucru cum am ajuns am mers la birt si am intrebat pe carciumar daca stie pe cineva sa vina la descarcat. Exact 2 oameni erau in birt. Unul mai uscatel si un altul tinerel,  imbarliga o gagica. L-a chemat intai pe cel mai firav: " mai...te duci sa ii ajuti la doamna sa descarce tigle? Unde ? Peste drum de Luci" (hopa zic eu, de unde stie crasmarul cine sunt si unde am treaba?, caci eu nu i-am spus), pesemne ne merge vetea-n sat.
In fine, au venit amandoi clientii s-au lasat usor convinsi, se pare ca nu-i deranja ploaia ca pe noi.
Hai ca a tinut vremea cu noi, n-a turnat chiar ca in Cluj .
Dupa o ora tiglele au fost descarcate, noi uzi , noroiti dar fericiti ca am mai facut un pas destul de greu. Ne-am intors mai energici decat ne-am dus. Culoare in obraji, zambete pe fata, vorbe multe si planuri.

"Asta ar trebui sa faca oamenii, sa puna mana si sa isi faca casele", zice arhitectul nostru pe drum inapoi. "sa lucreze dimineata la serviciu, nu 8 ore ci 6-7 apoi sa lucreze inca 2-3 ore si sa construiasca. Sunt multe lucruri pe care le poti face si te scuteste de la plata. Sigur, ai nevoie si de mesteri  la anumite operatii, insa nu-ti fie frica, orice se poate invata.
Un calcul simplu: 2000 tigle noi ne-ar fi costat 2000*2.4= 4800 lei , matrial mai prost decat ce avem noi.
Cu cele vechi am iesit la transport 500 lei, ajutor oameni descarcat-incarcat 130 lei plus vre-o 3 drumuri la ai mei, dar am rezolvat si alte lucruri cu acelasi drum- 300 lei . Total 930 lei, deci sub 1000 lei.
Restul de 3800 lei au ramas in buzunarul nostru, a fost munca noastra de spalat tigle de 2-3 weekenduri.
Si o sa avem o frumusete de casuta cu tigle de la bunica.
Multumim familiei pentru ajutor!
Cam acestea sunt 2000 de tigle. 



Sunt de doua feluri, vom avea mozaic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu