29 ianuarie 2019

Nemărginitul


Am să scriu despre lucruri mărunte, despre ceea ce simt acum, cu o infimă importanță în toată această mare lume.
Azi am ieșit cu Szilvia în curte. Era soare, cer senin și un avion lăsa dâre albe. A vrut sa o iau în brațe, ca să vadă mai bine și așa s-a lăsat pe spate, privea drept spre cer. Am imitat-o și m-a mirat primul meu gând: Uite nemărginitul! Și ce frumos este! Oare de ce nu îl privesc mai des?
Suntem așa de mici și ne uităm toată ziua în ecranele noastre cu mouse-ul în mână modificând știu eu ce document pentru un aviz pe care îl dă un om foarte important care nu înțelege dacă nu scrii exact ce vrea să citească. Și oricum dă avizul acela, până la urmă, după ce  și-a făcut numărul de a fi important.
Uitatul acesta în ecran este și o limitare a percepției lumii reale din jurul nostru. Ieșind din oraș și mutându-ne la țară, am ieșit (eu) din uitatul în ecran. Dar încă sunt în curs de vindecare, văd departe dar nu cât cuprind cu ochii. De exemplu, doar azi am observat că pe geamul cel mai mare al casei noastre, din camera unde stăm toată ziua,  după părul imens din zare se vede bine turla bisericii. Îți dai seama că azi ochiul meu a cucerit un orizont mai îndepărtat? După aproape 5 luni de locuit aici? Și cine știe câte mai am de văzut!
E așa o liniște aici, în locul unde stăm acum, căci pot să cuget și gândul nu îmi este întrerupt de zgomotele civilizației. Când capeți liniștea aceasta nu o mai poți da pe nimic. Culmea este că nu știi din-ainte că îți lipsește.
E bine aici, căpătăm din ce în ce mai multe experiențe care contează cu adevărat. Azi am vorbit prima dată cu vecina de peste două garduri. A rămas văduvă de o lună și nu mai are cu cine povesti. Ne-a găsit pe drum, nu mergeam nicăieri... doar observam pisicile, păsările, cățeii. Ne-a poftit înăuntru, i-a dat Szilviei fructe și biscuiți și am avut așa o jumătate de oră plăcută, dar nu pot să îți spun ce am discutat. Tanti Maria era doar împăcată cu ea și emana așa o stare de pace. La un moment dat am dat să plecăm și Szilvia a zis ca ea mai stă, mami pleacă... apoi s-a răzgândit repede (dar pentru un copil de 2 ani să vrei să mai rămâi la o bătrână pe care atunci ai cunoscut-o ... e ceva). A simțit și ea seninătatea și blândețea lui tanti.
Am de învățat multe de la oamenii aceștia de la țară: primul lucru, să invit lumea în casă. Cum te văd la poartă și schimbi două vorbe cu ei, a trei-a este "dar haidați în'untru"; și să stai câteva minute cu aceste suflete nestresate e meditație curată. N-au facebook, doar telenovele, nu se îngrijorează nici de vreme, deși cultivă pământul de o viață (sau mai bine zis datorită faptului că cultivă pământul de o viață știu că oricum e vremea, până la urmă tot se face ceva de mâncare în grădină) și au așa o încredere că va fi bine (incredere în Dumnezeu).
Noi ceilalți, orășenii cu facebook avem nevoie de trainninguri și de cărți motivaționale, de mers la sală sau de meditație și tot nu reușim să fim senini.
Mă intreb care este diferența?
Eu cred că simplitatea vieții.
Mi-am propus să îmi simplific încontinuu viața. Să am cât mai puține lucruri, să nu alerg de la o activitate la alta, să am cât mai mult timp (de scris pe blog nimicuri, ca acestea :), să stau cu copiii, să îmi propun lucuri pe care să le realizăm dar fără stresul unui termen fix, lucrând totuși la ele, conștienți că nu se fac singure.
Atunci când îți golești casa de lucuri inutile și viața de activități fără rost începe să se facă loc pentru sufletul tău.

8 ianuarie 2019

Baia XS a casei noastre din baloți de paie


Ah, a venit Moșu' cu o jucarie nouă care face poze faine! Acum vă pot arăta căsuța noastră și pe interior.
Încep cu baia, încăperea care se aproprie cel mai mult de a fi "gata".
Pentru cei care nu au citit blogul, XS este o casă-experiment, mică,  ridicată de la sol, cu pereți din baloți de paie. O locuim din septembrie, dar înca nu este finalizată.