Cum salvezi o casă din văioagă #3

 Ne-am decis să vă împărtășim  experința de șantier cu ocazia revitalizării unei case din văioagă. Cine știe, poate aveți și voi una și astfel vă ajutăm să o renovați , transformînd-o chiar în casă de locuit permanent.

Am mai scris aici si aici despre această casă.

Proiectul a fost făcut de arh. Józsa Judit, cu sprijinul Sztarhitecții - lor.

Plan parter- existent

Plan parter - propunere

Plan mansarda - propunere

O lucrare delicată este alipirea zonei noi de casa veche. 

Pe latura casei unde a fost adăugat corpul nou s-au făcut subfundări (aică s-a săpat sub fundația existentă, eșalonat pe tronsoane și a fost turnat beton). 

Asta se face pentru că casele vechi au de obicei fundații puțin adînci și dacă sapi lângă ele o fundație mai adâncă pentru extindere, o să se deplaseze fundația veche.

Apoi s-au turnat restul fundațiilor noi și placa pe sol. Pe această placă s-a construit scheletul de rezistență din lemn recuperat de la vechiul grajd.

Pentru a face legătura între casa veche și extindere am fost nevoiți să desfacem o porțiune de zid din paiantă. 

Muncitorul, în timp ce îl demola, înjura de mama focului că e tare ca betonul. 

Așa arată un zid de pământ, tare ca  betonul.

-Va urma- 

Cum salvezi o casă din văioagă #2

Ne-am decis să vă împărtășim  experința de șantier cu ocazia revitalizării unei case din văioagă. Cine știe, poate aveți și voi una și astfel vă ajutăm să o renovați , transformînd-o chiar în casă de locuit permanent.

Am scris aici prima parte a poveștii casei din văioagă.

Azi vorbesc despre camera din față.

Camera din față

O caracteristică a acestor case în general este  înălțimea interioară utilă cam mică față de spațiile cu care suntem acum obișnuiți. Aici erau cam 2,2 m. Proprietarul, înalt fiind, a decis să sape și să coboare nivelul final al pardoselii (noi) cu aprox. 20 cm.  De săpat a fost mai mult cam 50 cm, scoțînd pardoseala existentă din dușumele și straturile de sub ea până s-a ajuns de unde începea fundația de piatră.

Suportul pardoselii noi este un polistiren extrudat de 5 cm peste care o placă de beton slab armată. Important este ca această placa să nu fie turnată până în ziduri. S-a lăsat o distanță perimetrală de 15 cm până în zidurile exterioare. Acolo se va pune pietriș, iar peste placă dușumele din lemn. 

De ce se lasă această dinstanță și nu se toarnă placa până în zid? Pentru ca umezeala care vine din pămînt să aibe pe unde ieși (prin acastă bandă liberă, fiindcă pe restul suprafeței betonul e ca o barieră pentru vapori). Dacă nu lași această bandă liberă atunci umezeala va ajunge în ziduri și la un moment dat se va produce mucegai.

O variantă de vis pentru această pardoseală ar fi fost una din argilă. Dar aici se lucrează cu muncitori locali și se dorește ca șantierul să se finalizeze cît mai repede ca proprietarul să se poată muta în casă. Deci soluțiile pe care le alege sunt unele ancorate în realitatea cunoștințelor muncitorilor pe șantiere din Romania,  adaptate ca să fie compatibile cu casa de văioagă. Adică un var mai gasești cine să facă, dar lut ba.

Pereții au fost reparați cu tencuială de var, dar nu a fost mare nevoie de reparații (de lut nu s-a băgat nici un muncitor să facă). Apoi am amplicat zugrăveală de var alb.

Geamurile vor fi păstrate, sunt mici, duble. Un tîmplar va repara și înlocui ramele lipsă. El va prelungi și foile de uși interioare ( spre în jos, acolo unde am coborât nivelul). 

Tavanul este din scândură și grinzi de lemn vopsite maro. Cam apăsătoare culoare, vom încerca să curățăm vopseaua de ulei, iar lemnul să rămână cel natur. 

Cum salvezi o casă din văioagă - #1

 Casa din imagine reprezintă pentru unii o bijuterie, iar pentru foarte mulți alții o grămadă de moloz. 

Nu îi judec nici pe unii, nici pe ceilalți și înțeleg ambele păreri. Să o păstrezi reprezintă o adevărată provocare pentru a o aduce la nivel de casă locuibilă , să o dai jos și să faci una nouă este mai ușor dar cu siguranță mai scump,  iar simplitatea ei nu o vei mai regăsi în construcția nouă.

În satele din țara noastră există un număr infinit de astfel de construcții cu care oamenii nu știu ce să facă. Întotdeauna apare veșnica întrebare: dacă o păstrez și o renovez, cum anume trebuie să fac renovarea, cu ce materiale și cine sunt muncitorii care o să lucreze?

Voi încerca să răspund acestor întrebări în speranța că voi inspira și voi ajuta și pe alți proprietari de case bătrânești să le dea încă o șansă "grămezilor de moloz" :) 

Urmărind evoluția  șantierului casei din imagine  este un bun prilej de a da un răspuns practic la întrebarea "Cum abordăm revitalizarea caselor bătrânești?"

Ne-am mutat

Un colt din raiul nostru cu un ingeras in el

Pe 8 septembrie 2014 semnam actele la notar si cumparam terenul.
Dupa exact 4 ani, pe 8 septembrie 2018 a fost prima noapte in care am dormit eu in casuta noastra. Da, am reusit sa ne mutam. Nu pe 1 iulie, ci ieri.
Viata este ciclica si minunata. Suntem fericiti ca am reusit sa facem, in sfarsit, acest pas.
Nu, nu este gata. E departe de a fi gata. Pot face o lista luuunga cu ce nu e gata si inca una luunga cu ce deja avem.
E important ca o putem locui.
Vecinii deja ne-au urat bun venit. :)
Urmeaza.... restul. Voi povesti in viitorul apropiat cum am amenajat interiorul.

Despre vecini si chimicale

Vecinele noastre s-au pus de acord sa starpeasca orice buruiana care ar atenta sa treaca de la noi la ele si au gasit cea mai simpla metoda... pentru ele , dar ineficace din punctul meu de vedere.. si anume sa imi ierbicideze marginile gardului.
S-au jurat ele.. in Postul Mare ca de fapt la ele au dat la gard si nu la mine, ca a trecut doar, dar nu le-am crezut caci nu s-au uitat la mine in ochi cand au zis asta si nici nu avea nici o noima sa dea la ele caci ele au doar tarana moarta sapata excesiv .

De ce imi place mie sa fiu gradinar.

Puiu invata de la bunicul Adi cum se taie via:
numeri unu, doi si la al trei-lea tai (pe ramurelele tinere)

Azi este ziua bucatarului nostru, arhitectului nostru si a colegului meu de drum. Este una si aceeasi persoana. La multi ani!
Si poate este o coincidenta, dar astazi este si ziua cand se sarbatoreste inceperea noului an agrar. Nu degeaba este el un gradinar care isi iubeste gradina. Desi gradinareste doar de cativa ani, parca acolo (in gradina) e locul lui dintotdeauna.
Cu gradinaritul asa este: daca te prinde, nu te mai lasi toata viata. Si bucura-te daca te-a prins!
Am observat ca noi, oamenii, raspundem bine la ritmuri, obiceiuri, repetitive. Inca din copilarie avem ritualuri: de imbaiere, de culcare, la masa. Toate aduc echillibru in viata noastra. Fiind gradinar, reusim sa ne reatasam anumitor ritmuri si ritualuri care ne re-echilibreaza.Noi suntem oameni ai orasului in care ni se vand anumite obiceiuri superficiale ca niste clisee ( ramasite din trecut, stoarse de continut cum ar fi Craciunul cand trebuie sa cumperi cadouri sau Pastile cu iepuri, pui si iarba verde ) , dar de fapt zilele noastre arata oarecum la fel, indiferent de sezon. La serviciu- acasa- aceleasi programe de TV, acelasi mall, aceeasi sala de fitness, aceeasi temperatura in casa, fie vara fie iarna, aceleasi retete ... Poate ca iarna mergi la schi si vara in Vama, dar tot in weekend, tot o betie, tot cu masina multi kilometri, tot luni la serviciu, obosit.

Intamplari de sarbatori

Am si uitat cat de mult iubesc primavara! De aceea am pus pe locul 2 activitatile la calculator. De ceva vreme plantez: legume, flori, arbusti, pomi fructiferi, seminte de tot felul , inclusiv de copaci , experimentez ce mai creste in gradina de la tara. Ma distreaza vecinele caci deja ne stiu ca noi facem altfel. Mai ales ca nu am arat anul acesta. Si ne-a aparut prin gradina o groaza de ustuoi pe care nu l-am scos anul trecut (neintentionat, care  este bun de mancat, mai mare decat cel pe care l-am cultivat), cateva cepe au dat frunza verde, patrunjelul si leusteanul sunt  deja mari.... polomida este si ea prezenta, (vezi postarea PRIMA RECOLTA)
De cate ori sunt in gradina apare sigur ba vecina din dreapta, ba din stanga. Conversatia decurge cam asa: "Ce plantezi?" iar eu raspund "meri." ce? "meri". "nu stiu ce-i aia". "meri, pomi care fac mere". "aaaaaaa!!!!"...."dar acolo, langa gard ati pus salcii?" (am pus niste crengi poate fac radacini si fac un gard viu) ...."da"..."aaa, m-am gandit io....". "Auzi, da sub frunze ce-ai plantat?" ....."inca nimic, le-am pus ca sa nu creasca buruienile- o sa punem dovleceii, fasolea si cucuruzul acolo". La faza cu frunzele s-a abtinut vre-o 2 saptamani pana sa ma intrebe. Sunt simpatice vecinele mele. Ma distreaza. Poate ca pana o sa-mi creasca mie vegetatia pe garduri sa avem intimitate o sa ma imprietenesc cu ele si o sa imi fie dor sa le mai vad prin gradina!
Am avut Sarbatori fele-apa-fele-viz adica au tinut mai bine de o saptamana :) si iepurasul a venit de doua ori. Am inceput la parintii bucatarului nostru unde ne-am bucurat de ploaie (eu de cand cultiv gradina, ma bucur de ploaie), am mancat bunataturi unguresti, apoi am tras o fuga la tara unde ne-am distrat in gradina vre-o 2 zile cu plantatul si am incheiat cu sarbatorile de la mine de acasa.
N-o sa uit niciodata calatoria de Pastele acesta! A fost marcata de lait-motivul "vine K-K". V-ati prins? Puiu si olita.. nelispsite in masina. Eram pe drum ... intram in Budapesta, ploaie, aglomeratie de capitala la 8 dimineata intr-o zi de lucru. Puiu si-a spus replica, a fost pus instant pe tron, si-a facut treaba si acum ce ne facem? "Opreste si tu intr-o benzinarie". "pana nu iesim din BP eu nu opresc caci daca nu mai pot intra inapoi pe acelasi drum- cateodata te scoate lateral si ne pierdem".... si asa vedeam eu cum trec benzinariile pe langa noi.. sau noi pe  langa ele.. .. in miresme de nedescris apropae o ora... sigur- lui nu-i mirosea asa de tare, caci era la volan si aerul din fata bate.  pana cand aprope eram iesiti din BP, iar stresul bucatarului nostru a mai scazut- eram pe drumul cel bun si a oprit. Evident, intre timp nu m-am abtinut sa nu bomban si era nervos pe mine. In parcare, a fugit cu olita  si numai ce vad ca se intoarce cu olita plina inapoi! CUUUUUUMMM? ma gandesc! "ERA OCUPAT!" Sa rad , sa plang, sa urlu?
Imi venea sa-l strang de gat ! Si el pe mine!
Asa ca ne-am dus la urmatoarea , ne-am mai calmat , am scapat de produs si dupa un timp a mai venit o data K-K. Se pare ca puiu a fost bine hranit de sarbatori.
Dupa doua zile, pe drumul de la tara catre Deva (orasul meu natal) se repeta povestea. De data aceasta am mers cu olita plina doar de la Simeria pana acasa , un sfert de ora "doar nu mai opresc acum!"
ce mai, aveam antrenament!

Salut tuturor,
Scriitoarea noastra este cam ocupata in poerioada aceasta, iar eu zac acasa cu mana-n ghips! Motiv pentru care am avut timp sa ma uit la tot felul de documentare pe diverse teme de la mancat sanatos, scoala "verde", educatie,  la cum se impacheteaza marfurile in urma unei comenzi pe internet. Prin hoinareala asta de documentare am dat de aceasta poveste pe care v-o recomand cu drag si caldura. Am aleso pentru ca este autentic si autohton.
Vizionare placuta!

Casa de la tara transformari - episodul II

Poti citi episodul I aici.
Ce interesant! Daca ma gandesc la numele dat proiectului nostru "casa de la tara, transformari" imi dau seama ca acel loc se va transforma prin intermediul nostru dar si ca acel loc ne va transforma pe noi. Adica e o relatie reciproca. Si poate ca sa il putem transforma intr-un loc mai bun, trebuie sa incepem prin a ne transforma pe noi. Ce inteleg prin loc mai bun? Unul mai bun nu doar pentru noi, oamenii, ci si pentru plantele pe care le avem in gradina, pentru vietuitoarele locului (de la rame la pasarele salbatice, pisicile si albinele vecinilor), unul mai fertil, mai frumos, mai bogat si mai  diversificat, mai aproape de modelurile naturale. Cum ar fi daca ne-am considera nu stapanii acelui loc, ci chiriasii pentru o perioada scurta de timp (in comparatie cu cat traieste acel loc)? Tocmai fiindca e o mostenire de la strabunica mea, avem responsabilitatea ca dupa ce noi trecem, copiii nostri sa primeasca pamantul bun si sa il iubeasca.
Al doi-lea principiu  pe care incerc sa il descifrez azi este :
2. CAPTEAZA SI DEPOZITEAZA ENERGIA.
- Apa: avem 2 surse nefolosite de apa : -cea de ploaie si fantana.
Bunica avea intotdeauna un vailing mare la burlan si strangea apa de ploaie, cu ea ne spala pe cap.
Noi vom pune cateva butoaie la burlane pentru a strange apa si a o folosi in gradina la udat. Am vazut sisteme home-made cu butoaie comunicante.
Fantana va primi o roata sau o cumpana si apa din ea o vom folosi neaparat la muraturi (caci e mai buna cea fara clor). Doar de un an a fost abandonata, deci nu mi-e frica ca n-ar fi buna apa. 
-Mancarea : legumele stranse toamna si puse pentru la iarna in pivnita, sau murate sunt o forma de captare si depozitare a energiei (solare) . ele ne ne hranesc in timpul iernii. tindem sa folosim multa energie pentru a depozita aceste legume pe timpul iernii la congelator, dar uitam ca exista si alte metode mai economice de a le pastra :uscare, fierbere si puse la borcan, murare.Aici telul nostru este sa ne construim un cuptor solar de uscare a fructelor si legumelor si sa invatam cat mai multe retete de muraturi si mancaruri la borcan. Vecinele de la tara stiu sa ne arate cum se pastreaza legumele in pivnita.
-va urma-

Casa de la tara , transformari - episodul 1

Ne-am gandit ca am putea sa luam taurul de coarne si sa incepem planurile pentru a transforma si "gospodaria" noastra de la tara intr-una gandita dupa principiile permaculturii. Stiti ca informatia detinuta si nefolosita este inutila, de aceea ceea  ce am invatat la cursul de la Malin, vom aplica si experimenta pe pamantul nostru.
Am mai povestit cu voi despre permacultura. Ce este permacultura? Hm... greu de definit, ar fi prea multe de spus si oricum altii au scris despre ea mult mai multe si mai bine, din experienta .
Eu pot spune doar ce reprezinta pentru mine si anume este un mod prin care as putea trai, respectand natura si ceea ce mi s-a dat si care ar putea sa ma tina sanatoasa la trup si suflet.
Bill Molison, unul dintre parintii permaculturii a definit-o astfel " The conscious design and maintenance of agriculturally productive ecosystems witch have the diversity, stability and resilience of natural ecosystems. It is the harmonious integration of landscape and people providing their food, energy, shelter and other material and non-material needs in a sustainable  way."
(PERMACULTURE - A designer's manual Bill Mollison, second edition, A Tagari Publication 2002, ISBN 0908228015)
Exista cateva principii ale permaculturii ce pot fi aplicate cand ne gandim la design. Le voi lua in continuare pe rand si aplica in cazul nostru.

1. OBSERVA SI INTERACTIONEAZA
Am batut cu pasul palma noastra de pamant de 17 arii si ne-am decis sa o masuram in "picioare". Gata cu laserul, relevee puse pe calculator, masurate la milimetru si stresante ca dau erori de cativa centimetri. De data aceasta  totul va fi desenat de mana, ca sa fim rapizi  si sa nu ne desumflam pana ajungem sa punem in practica.Pe schita caroiajul eprezinta distanta in picioare.
Bucatarul nostru, care printre altele este si un bun desenator, arhitect, tatic, sotior... a facut prima schita cu comorile noastre de  la tara. Avem de unde pleca.
Asadar, avem o casa cu 2 camere, o bucatarie si un tarnat. Avem cativa pomi fructiferi :
-2 peri batrani minunati de la care am amintiri frumoase si care ne dau in fiecare an pere extrem de bune,
-2 meri respectabili,
-2 pruni pe cale de disparitie si
-cativa pomisori plantati de tata de ceva ani, pe vremea cand in familia mea doar el avea putin interes fata de acest loc. Ce se mai schimba oamenii!
-Nucul legendar din gradina a fost amenintat anul trecut cu taiatul , bine ca nu ne-am ambalat prea tare caci ne-ar fi parut tare rau de el.
-Si mai avem un nuc micut, cel mai tanar membru al familiei, are doar un anisor si ne e tare drag de el de cand l-am descoperit. a trebui sa ma duc la Malin ca sa privesc altfel in jurul meu. Acest nuc va fi mostenire pentru viitor, va lua locul maretului nuc care s-a crapat sub unchiul meu.
 - Mai avem  o fantana la poarta , neutilizabila momentan, caci folosim apa de retea ca tot oraseanul :(.
- Vita de vie pe gard, in curte si in gradina.
- Capsuni, fragute,
- Putine mure si putina zmeura (de un an doar aduse)
- o alee care duce spre vecina cu care ne intelegem bine.
Am observat cateva probleme :
-Lipsa bucatariei de vara si  a unei camari.
-Lipsa intimitatii, caci de pe strada cei care trec pot vedea pana in fundul gradinii.
-Spatii neutilizate  dupa casa si inre casa si gradina.
-plantele-condimente folosite foarte des se gasesc doar in gradina, in loc sa fie in apropierea bucatariei
- lipsa unui loc de fix luat masa afara
"poti veni la masa", tocmai m-a chemat bucatarul nostru asa ca episodul 1 s-a incheiat.

"Turn" de cartofi

 E greu sa te lasi de fumat... la fel de greu este sa te lasi de mancat carne.... cred ca de fapt este exterm de greu sa te lasi de un obicei bine inradacinat. Pentru mine cel putin este foarte greu. De aceea am mare respect pentru cei care reusesc sa se lase de fumat, pentru vegetarieni, pentru cei care mananca hrana cruda, caci eu stiu ce greu este sa te abti (chiar daca ai un crez). De ce zic asta? Cine ma cunoaste stie ca nu fumez... nici nu vreau sa ma las de mancat carne (nu sunt o carnivora, dar mi se mai face si pofta). Ei bine... de aia zic, caci am exagerat ieri seara ca slaninuta. Asa cu o pofta am mancat incat nici nu stiu cat... Azi dimineata am aflat : prea mult pentru ficatul meu, care isi manifesta protestul la mine  prin urticarie. Mi-am umplut o mana de bubite! :)
Nu sunt bune extremele! deloc! Aveti grija . Caci si voua vi se poate intampla. Si nu numai de slanina este vorba.
Turnul de cartofi a fost o joaca- un experiment inceput in primavara "plantat" in gradina urbana a  parintilor mei de Rusalii (cam tarziu) si recoltat acum.
Tema: sa folosim " gunoiul" produs de noi si sa il transformam in ceva util. Asa ca in loc sa ne aruncam cauciucurile pe o groapa de gunoi a orasului si sa zaca acolo sute de ani pana se vor descompune, le-am folosit ca recipiente pentru a cultiva cartofi.  Cu ocazia aceasta, am vrut sa demonstram si faptul ca pamantul nu este "rau" acolo unde le-am pus, caci se pot creste legume aproape oriunde.
Ideea am luat-o de la un domn gradinar extrem de simpatic- ai mai jos linkul despre cum se face. daca nu stii franceza, nu-i nimic, imaginile vorbesc singure.

click aici pentru: turn de cartofi- plantare

click aici pentru turn de cartofi- recolta

Ce vreau sa subliniez: pentru a creste acesti cartofi a fost nevoie de vre-o 2-3 ore in primavara pana am umplut cauciucurile cu pamant bun (luat din compostul din gradina) si am pus cativa cartofi incoltiti din pivnita si inca vre-o ora toamna pentru a-i recolta. Intre timp, au mai fost udati ocazional de catre parintii mei cand a fost seceta. N-am arat, n-am greblat, n-am scos buruieni (caci humusul folosit nu avea seminte de buruiana), n-am cules colordo de pe ei, nu i-am stropit, nu i-am sapat, i-am lasat in plata lor sa se faca. Noi i-am plantat cam tarziu si nu am apucat sa punem decat inca un rand  de cauciucuri, planta urma sa dezvolte radacini si sa faca tuberculi, odata ingropata in pamant nou.

 

Am ales un loc in gradina

 Am folosit cartofi incoltiti care urmau sa fie aruncati pe complost

 I-am ingropat in pamant bun (compost matur)

 Candva prin vara, crescusera bine, inainte de a le adauga al doilea cauciuc peste

 La recolta

 Pamantul ramas l-am nivelat cu grebla, si l-am acoperit cu frunze (mulci) iar l aprimavara va fi bun de semanat.

Mica recolta

La surechi (magyarul szuret) sau cum se face vinul de casa

" Acolo ce-i? " intreaba puiu venit de afara cu bujori in obrajori, cu o foame de lup. "E carnita". ii raspund. "pune una aici", imi spune cu un ton poruncitor si imi arata farfuria din fata lui, in care astepta aburinda o supa de carne. Asa ca azi la pranz puiu a mancat alternat 2 linguri de supa cu galuste , una de snitel de cotlet de porc. Asa mananca muncitorii din vie :). Si-apoi a dormit 3 ore.
Gata cu seceta! In sfarsit ploaie! Nici vacile nu prea mai dadeau lapte caci veneau flamande de pe pasune. Totul era uscat. Acum, ca ne-am decis sa culegem strugurii, a plouat toata ziua. Ei, dar nu-i bai, caci a fost dintr-aia subtire, mocaneasca, si ieri cand i-am cules ne-a mai scutit.

Storsul strugurilor se face cu vreme si cu rabdare. I-am cules, i-am dat prin zdrobitor cu o zi inainte, si i-am lasat sa stea peste noapte caci mai iese zeama din ei. Puiu a cules cot la cot cu noi. Noi puneam in cos, el culegea si baga in gura. Si-a facut plinul de struguri!

Azi, la fel de harnic, cand i-am pus in saitau (storcator), statea constiincios cu cana sa curga mustul. A baut de-a facut broaste in burta!
La tara  avem doua soiuri de struguri pentru vin - unii s-au copt foaret bine si au fost atat de dulci incat n-a mai trebuit sa adaugam zahar. Stii cum face tata proba zaharului? Cu un ou nefiert - atat zahar se pune, pana pluteste oul. Tata face vin in fiecare an, de cand ma stiu. Si ii iese destul de bun!

Pe must l-am pus in damigene la fermentat cu dop cu furtun, al carui capat sta intr-un recipient cu apa -asa poate iesi gazul produs, dar nu intra nimic din extrerior. Peste vre-o luna- doua, cand nu mai scoate bule, se trage intr-alta damigeana.

Jucarii de weekend

Am petrecut inca un sfarsit de saptamana linistit la tara. Impreuna cu puiu ne-am confectionat o prajina cu care am cules ceva pere, am dat dupa nuci .... mai mult dupa frunze caci inca nu am gasit tehnica culesul nucilor. De bine , de rau am strans totusi 2 galeti - ne-au ajutat graurii si ciorile. In schimb bucatarul nostru a experimentat pe viu ce inseamna ca nucul e casant, adica a tras prea tare de o creanga si s-a rupt- ditamai craca, inca de la trunchi. Fiecare dintre noi stie macar o persoana care a cazut din nuc, asa este? Si de cele mai multe ori s-a rupt craca sub el. De aceea am insistat sa nu se urce in copac. Nimeni.
Eu m-am jucat cu pliculetele de seminte. E primul an cand imi iau din gradina seminte pentru la anul. De obicei le luam de pe la vecini, din magazine, etc. Dar e mai important sa le am pe ale mele, de la plante care deja au crescut in solul meu, sunt adaptate la conditiile din gradina mea, sunt crescute fara chimicale si stiu ca la anul  vor fi mai bune. Iti dai seama ca in acea samanta sta stransa o gramada de informatie adunata din generatie in generatie (an de an)! Este fascinant cand ma gandesc ca atunci cand o fata mergea la casa ei si se intemeia o noua familie, semintele faceau parte din zestrea ei, la fel si plamadeala. Ea trebuia sa aiba grija de seminte in fiecare an, sa  le cultive si toamna sa stranga iarasi altele pentru anul urmator.
Sigur, se gasesc in comert destule seminte. Dar plantele sunt foarte putin variate :trei feluri de rosii, vre-o 2 de patrunjel, 2 de morcovi si pot continua.... Industria semintelor nu a lasat natura sa isi faca treaba singura, iar cele mai puternice plante sa creasca (de unde noi am fi putut lua semintele cele mai bune). Selectia s-a facut dupa criterii e genul "sa creasca repede, sa dea productie mare.. " nu conteaza ca va trebui sa suporti viata plantei firave cu chimicale.
Dintr-un dovleac pe care l-am tinut pentru seminte i-am facut lui puiu doua jucarii : Bobi si Tita.
Eu m-am distrat sculptandu-i, iar seara am pus lumanari si puiu a observat cu incantare umbrele pe perete.
Tati in schimb a facut niste barcute cu vela din jumatate de coaja de nuca, un chibrit si o frunza.

O plimbare pe Mures in sus- deznodamant

Am primit reclamatii ca postarea anterioara s-a terminat cam brusc... si nu era evident ca mai urmeaza ceva.
Intotdeauna ceva mai urmeaza : concluziile.
Va ziceam ca am invatat ceva de la grofii de pe valea Muresului  si anume cum sa imi asez casa : in cel mai frumos loc posibil de pe proprietatea mea, sa am vizibilitate maxima, poate spre dealuri si drum la cativa kilometri departare (ca la Ozd), poate spre Valea Muresului (ca la Uioara). Am mai invatat ca e frumos la tara si ca nu devii "taran" (in sensul peiorativ) daca locuiesti la tara. De fapt, cu niste imprejurimi ca pe valea Muresului, oricat de stresata as fi cand m-as intoarce acasa, simplul fapt ca as locui acolo m-ar calma si m-ar binedispune.
La intoarcere ne-am mai oprit la o alta casa de grofi din Bichis, la randul ei cu o priveliste deosebita. De data acesta casa e folosita, parea ceva institutie (primarie, scoala?) si fusese de curand festita (vopsita) pe o parte cu verde.. arata ca si casa cu doua fete. Amplasarea era interesanta, perpendiculara pe panta

Cam aceasta a fost micuta noastra plimbarica

O plimbare pe Mures in sus - episodul II

Oare ce-a fost in capul Grofului ( de fapt brigadierul lui Rákoczi Ferenc al II-lea - pe nume Pekri Lőrinc) sa isi faca casa intr-un sat la capat de drum? Din Ozd drumul nu mai merge nicaieri , decat pe dealuri, la hotar. A fost usor sa ne dam seama ca este un sat maghiar. Cum ne-am dat jos din masina , un copil de vre-o 7 ani venea catre noi si tara dupa el o plasa cu o sticla in ea (pesemne fusese dupa lapte). Cand a ajuns in dreptul nostru ne-a trantit un "csokom"(csokolom), adica un fel de "sarna". Soarele era spre apus si dadea catre castel o lumina calda rosiatica. Am urcat drumul pana la poarta incintei unde scria bine ai venit pe maghiara si pe engleza :), dar accesul interzis si pe romaneste :)). M-am distrat copios. Portile erau deschise larg dar ne era frica de eventualitatea existentei unor caini care apara proprietatea.

La cateva case mai incolo ne-am imprietenit cu o babuta care ne-a explicat ca nu sunt caini decat "jos, la barbatii din vale". Am zis, bine, ma risc. Ne-am luat inima in dinti si tiptil-tiptil ne-am apropiat de caste, lasand in urma semnul "accesul interzis". Ce era asa de important sa ma duc pana acolo? nu intelegea bucatarul nostru (care era la 5 pasi in urma). Era crucial sa ajung pana langa castel ca sa vad privelistea pe care o avea groful de exact acolo unde si-a pus casa. Ca sa inteleg de ce este acolo casa. De jos imi imaginam ca are o priveliste frumoasa, dar cand am ajuns langa ea, am vazut-o. De acolo se vedea tot satul, se vedea drumul care venea spre sat inca de departe si se vedeau dealurile de vis-a-vis. Si am inteles de ce groful nu vroia sa stea in centrul Clujului(de exemplu). Pentru ca orasul are mahalale, e mizer, plin de boli si cersetori. Pentru ca pamanturile lui sunt acolo, oamenii lui sunt acolo, banii lui sunt acolo, la capat de drum.

Am avut parte de privelistea deosebita cam 10 secunde caci din vale venea hotarat.. catelul negru si curios. Am zbughit-o cu bucatarul nostru afara de pe proprietate.
Iesirea de pe proprietate dadea catre biserica, evident, centrul satului. Un turn zvelt, elegant, cu elemente decorative urbane, si chiar si ceas, spre deosebire de cea din satul anterior, care era mai rudimentara, mai rustica.

O plimbare pe Mures in sus- episodul I

Iti mai amintesti cand erai mic si faceai "tai-tai" cu mana la trecatori? noi faceam cu mana la diversi necunoscuti ce stateau spanzurati afara pe geamul de la tren, cand acesta trecea agale pe langa postul de control cu bariera. era drumul care ducea catre Mures, locul unde ne scaldam si unde am invatat sa inot. se numea "sub castel" fiindca pe malul celalalt, cocotat in varful dealului era "castelul de la Uioara",un vechi conac, parasit dar plin de farmec a unor grofi demult plecati. Intotdeauna ma gandeam ce priveliste frumoasa aveau domnitele care au locuit odata acolo.
Azi am indraznit sa ne aventuram pe celalalt mal al Muresului in cautarea altor conace de grofi, prafuite, darapanate, in peisaje extraordinare si de la are am invatat un lucru important pe care il voi dezvalui mai tarziu.
Cand pleci cautand ceva anume,  nu intotdeauna gasesti numai ceea ce cauti, ci s-ar putea sa primesi mai mult sau poate altceva. Bucatarul nostru care acum are rol de ghid in toata taraseni aceasta mi-a zis" mergem pana la 3 sate mai incolo de Ocna Mures sa ne uitam la ceva castele". Am zis ok si mi-am imaginat ca intr-o ora ajungem inapoi. Ora aceea a devenit 3 si ne-am dat seama ca cele 3 sate sunt defapt 7 (depinde de ce zoom faci cand te uiti pe Google Earth), iar drumul nu e tocmai un E 60.
Dupa cateva dealuri de-a lungul vaii Muresului am ajuns intr-un sat a carui nume nu-mi spunea nimic- Copand. O mana de case... dar am gasit o bisericuta frumusica, bine proportionata, cu niste decoratii dragute ale turnului.

Biserica din Copand (Maroskoppand)

Mergand mai departe in mica noastra excursie neintentionata, fara harta, fara a sti incotro duce drumul si cu un pic de adrenalina de aventura, am ajuns in Gabud. Dupa ce un mos cu o fata senina ne-a asigurat ca "tat inainte trebe sa mereti, sa treceti dealu", eram circumspecta caci in toamna "am mai trecut noi un deal" si nu ne-a chiar placut drumul. De-atunci ne-am jurat ca nu ne mai bagam pe asemenea coclauri. Totusi, existenta asfaltului ma mai linistea. Spre iesirea din sat o mana de copii cu gurile pana la urechi ne fac cu mana (pesemne nu sunt multi care trec pe acolo, trag eu concluzia si ingrijorarea creste). Asfaltul bun serpuieste prin padure, peisajul de vis, curbele stramte si periculoase, uracam, urcam, daca vine vre-o masina din cealalta directie.. nu stiu cum incapem (lasa ca nu vine, numai noi eram pe acele drumuri).... ajungem in varful dealului si hop.. gata cu asfaltul :) ! bun e si drumul pietruit. 

Urmatorul sat e populat, sunt gagici care fac jogging pe drum cu telefonul la ureche. Pana si un biciclist asculta manele la telefon in timp ce pedaleaza. Am intrebat la o poarta niste tanti incotro... inapoi. INAPOI? iarasi prin padure... nu , inapoi doar vre-o 100 de metri. e bun. mai un pic si ajungem.

O calatorie cu trenul

Am avut ocazia de a parcurge drumul de la tara pana la Cluj cu trenul. Circumstantele ne-au impins spre o asemenea solutie, deci nu a fost planificata. Insa m-am bucurat caci acest parcurs este unul din preferatele mele. Cand eram studenta il cam bombaneam, caci trenul se cam taraste printre dealuri dar acum am profitat de timp, de vreme, de buna dispozitia pentru a avea o calatorie valoroasa.
Pentru unii poate ca e un drum de naveta, plictisitor si enervant si sunt sigura ca nu as putea sa fiu recunoscatoare Cailor Ferate in calitate de navetist.
Pentru mine  o calatorie cu trenul este un bun prilej de a citi poate o carte noua sau de a termina una inceputa, mai ales daca sunt singura (cum am fost acum)...  cateodata schimb vorbe cu oamenii, cand sunt in dispozitie.
E un paradox pentru mine ca un sat care nu are nici primarie sa aiba o gara in care opresc pana si unele rapide. Am ales acceleratul - o ora si un sfert pentru lectura cartii si a peisajului. Nici semnal la telefon nu ai in marea parte a drumului. Dupa cativa kilometri de acomodare incepe partea frumoasa : dealuri, vai, cucuruz, oi si caini. Vad traseul caii ferate vis- a vis si nu stiu daca incolo mergem sau de acolo venim. Trenul serpuieste printre dealuri. Cu un ochi in carte pentru ca lectura e captivanta si cu un altul pe geam, timpul trece prea repede. La un momentdat incetineste, imi zboara gandul la mocanita din care te poti da jos si sui inapoi in timp ce merge. Pana la urma opreste. Ma uit pe geam, suntem undeva, nicaieri. In dreapta creste dealul cu un curuz falnic, in stanga doua gaini gemene - una ne studiaza cu ochiul ei inexpresiv, alta isi vede de rascait pe langa gardul prapadit ce urmeaza panta terenului. Pornim. La 2 case mai incolo un nene deschide usa ograzii iar niste capre grabite se inghesuie afara- ma gandeam "stai nene ca se baga sub tren"! Dar am uitat ca eram ultimul vagon.
Deja Apahida! Offf... am ajuns la oras. Gata cu gradina, cu cantatul cocosilor si sasaitul gastelor. Cu rosiile in geanta si capul in nori am venit direct la birou. Ce trebuia sa fac? A, dosarul lui C.!
Spor!

Flori in gradina de la tara

    Ghici ghicitoare ce-i?

1

2

3

4

5

6

7

1=ardei, 

2=castravete

3=marar tare

4=cartof

5=vanata

6=ceapa

7=rosii cherry