Fan Fest la Rosia Montana

"Meregem la Fan Fest?" ma intreba dragul meu vineri pe la pranz. Eu in Deva, el in Cluj, in conditiile in care weekendul era programat pentru lucru...... si ultima data cand vorbisem de Rosia Montana era cred ca prin iarna. "Am vorbit cu J, caci e ziua lui si e acolo deja, mergem doar o zi si sambata ne intoarcem", continua cu entuziasm.
Am mers si bine am facut. Normal ca am pus cortul pe intuneric, si l-am pus invers, de-am dormit cu capul in jos, dar n-a contat caci pentru 4 ore.
Ce mi-a placut la Rosia? Peisajul, minunat, salbaticia locului si asezarea in sine. In mine n-am fost dar am inteles ca si galeriile sunt unice in lume. Iar fondul construit, (pastrat  dar deteriorat) asezarea,  casele si bisericile sunt minunate.
Si mi-a mai placut initiativa Asociatiei "Arhitectura. Restaurare. Arheologie" care prin lucruri simple a inceput sa dea viata si sa contureze un alt tip de activitate pe langa cea de minierit la rosia montana. Si anume un turism am putea spune academic.
Ei organizeaza scoli de vara pentru studentii la arhitectura care invata practic cum  se face o restaurare la o casa. Primul beneficiu ar fi ca se restaureaza corect  constructii cu valoare de patrimoniu. Pe de alta parte se folosesc materiale si tehnologii locale :pasta de var folosita e luata dintr-un sat din zona care mai demult  avea ca principala activitate exploatarea zacamintelor de calcar si prepararea varului pentru constructii, dar in timp cererea pe  piata locala fiind tot mai mica, si oamenii trecand la folosirea cimentului, aceasta activitate economica s-a diminuat. Daca in schimb, vecinii lor (ex. de la Rosia Montana) revin incet, incet la modul traditional de construire (reparare, restaurare) a caselor, cererea va creste iar. Uite un alt exemplu de a sustine activitatile locale, de a cumpara local.
Pe langa studentii care invata , mai sunt muncitori locali tineri care facand, invata tehnicile traditionale.  Ei sunt angajati pe timpul santierelor de vara si pe langa un venit , ei invata meserie, si chair vara aceasta a avut loc si un schimb de experienta cu meseriasi din Anglia, care au venit la un santier de aici. Cateva gospodarii au si ele de castigat caci asigura cazarea si masa.
Acesta este doar un model.
Dar gandeste-te caci tabere educationale in Rosia Montana se pot organiza  si pe alte teme- de arheologie, de turism rural, eco, de agricultura ecologica, studii sociale, si cate ar mai fi! Iar localnicii ar avea cu siguranta o alta viziune asupra minieritului cu bomba, in momentul in care ar avea venituri si din alte activitati.
Mesajul mie mi-a fost foarte clar: povestea de la Rosia Montana este deja de 15 ani , timp in care politicieni destui s-au perindat. Nu trebuie sa mai asteptam de la ei nimic. Dosarul ca Rosia Montana sa fie clasata sit UNESCO zace la Ministerul Culturii, poate o data si o data o sa-l trimita la Paris.
Intre timp,
O alta initiativa minunata este proiectul "ADOPTA O CASA" din Rosia Montana, pentru cei care vor sa ajute, sa se implice. detaliile sunt pe site.
Dar ce mi-a placut cel mai mult a fost lumea pasnica de la festival. Cred ca majoritatea de acolo au venit pentru ca stiu povestea si sunt impotriva proiectui monstruos al RMGC, si nu  doar sa se imbete, sa luzareasca si sa asculte muzica.
E de apreciat faptul ca toate formatiile care au cantat au venit voluntari si organizarea in sine a fost cu voluntari.
Prin toate lucrurile acestea Fan Fest este un festival unic si ma bucur ca am participat.

Intamplari de sarbatori

Am si uitat cat de mult iubesc primavara! De aceea am pus pe locul 2 activitatile la calculator. De ceva vreme plantez: legume, flori, arbusti, pomi fructiferi, seminte de tot felul , inclusiv de copaci , experimentez ce mai creste in gradina de la tara. Ma distreaza vecinele caci deja ne stiu ca noi facem altfel. Mai ales ca nu am arat anul acesta. Si ne-a aparut prin gradina o groaza de ustuoi pe care nu l-am scos anul trecut (neintentionat, care  este bun de mancat, mai mare decat cel pe care l-am cultivat), cateva cepe au dat frunza verde, patrunjelul si leusteanul sunt  deja mari.... polomida este si ea prezenta, (vezi postarea PRIMA RECOLTA)
De cate ori sunt in gradina apare sigur ba vecina din dreapta, ba din stanga. Conversatia decurge cam asa: "Ce plantezi?" iar eu raspund "meri." ce? "meri". "nu stiu ce-i aia". "meri, pomi care fac mere". "aaaaaaa!!!!"...."dar acolo, langa gard ati pus salcii?" (am pus niste crengi poate fac radacini si fac un gard viu) ...."da"..."aaa, m-am gandit io....". "Auzi, da sub frunze ce-ai plantat?" ....."inca nimic, le-am pus ca sa nu creasca buruienile- o sa punem dovleceii, fasolea si cucuruzul acolo". La faza cu frunzele s-a abtinut vre-o 2 saptamani pana sa ma intrebe. Sunt simpatice vecinele mele. Ma distreaza. Poate ca pana o sa-mi creasca mie vegetatia pe garduri sa avem intimitate o sa ma imprietenesc cu ele si o sa imi fie dor sa le mai vad prin gradina!
Am avut Sarbatori fele-apa-fele-viz adica au tinut mai bine de o saptamana :) si iepurasul a venit de doua ori. Am inceput la parintii bucatarului nostru unde ne-am bucurat de ploaie (eu de cand cultiv gradina, ma bucur de ploaie), am mancat bunataturi unguresti, apoi am tras o fuga la tara unde ne-am distrat in gradina vre-o 2 zile cu plantatul si am incheiat cu sarbatorile de la mine de acasa.
N-o sa uit niciodata calatoria de Pastele acesta! A fost marcata de lait-motivul "vine K-K". V-ati prins? Puiu si olita.. nelispsite in masina. Eram pe drum ... intram in Budapesta, ploaie, aglomeratie de capitala la 8 dimineata intr-o zi de lucru. Puiu si-a spus replica, a fost pus instant pe tron, si-a facut treaba si acum ce ne facem? "Opreste si tu intr-o benzinarie". "pana nu iesim din BP eu nu opresc caci daca nu mai pot intra inapoi pe acelasi drum- cateodata te scoate lateral si ne pierdem".... si asa vedeam eu cum trec benzinariile pe langa noi.. sau noi pe  langa ele.. .. in miresme de nedescris apropae o ora... sigur- lui nu-i mirosea asa de tare, caci era la volan si aerul din fata bate.  pana cand aprope eram iesiti din BP, iar stresul bucatarului nostru a mai scazut- eram pe drumul cel bun si a oprit. Evident, intre timp nu m-am abtinut sa nu bomban si era nervos pe mine. In parcare, a fugit cu olita  si numai ce vad ca se intoarce cu olita plina inapoi! CUUUUUUMMM? ma gandesc! "ERA OCUPAT!" Sa rad , sa plang, sa urlu?
Imi venea sa-l strang de gat ! Si el pe mine!
Asa ca ne-am dus la urmatoarea , ne-am mai calmat , am scapat de produs si dupa un timp a mai venit o data K-K. Se pare ca puiu a fost bine hranit de sarbatori.
Dupa doua zile, pe drumul de la tara catre Deva (orasul meu natal) se repeta povestea. De data aceasta am mers cu olita plina doar de la Simeria pana acasa , un sfert de ora "doar nu mai opresc acum!"
ce mai, aveam antrenament!

Revenire

Credeam ca o data acomodat cu gradinita, am rezolvat cu acest subiect... pana la scoala. Da de unde! A fost vacanta, o luam de la capat. Iarasi plans de parca vine sfarsitul lumii, si agatat de gatul mamei ca o maimutica, de trebuie cu toata forta sa il zmulg de acolo. Luni, a fost cum a fost.. putina maraiala, marti a inceput sa planga cand a vazut cladirea.. miercuri, inca din parcare.. iar azi a inceput cand am plecat de acasa... oare maine va incepe de cum se trezeste? vroiam sa vad semne ca e din ce in ce mai bine... dar intr-adeadevar cele 21 de zile in care se invata un obicei nou , sunt 21 de zile, nu 5, nu 10... asa ca asteptam cu nerabdare sa mai treaca 2 saptamani.

Am fost saptamanile trecute in vacanta. A fost ca o tabara pentru adulti. Am invatat multe de la oamenii cu care ne-am intalnit, si nu i-am cunoscut pe nicicare inainte. Foarte interesant cum am putut sa ne deconectam la doar 90 km de cluj, intre dealurile de langa Beclean. Fara semnal, in compania unor magarusi cu personalitate, a celor doua vaci din ciurda satului care sareau gardul pe mosia gazdei noastre mai bine decat caii de concurs si a cainilor "inutili" dar simpatici  care latrau toata noaptea si ziua, cand venea cineva - nu conta ca era stapanul. eu zic ca asa salutau ei.
Am fost la un curs de design de permacultura (permaculture design course) si ma felicit ca am luat decizia de a merge, fara prejudecati sau complexe. Ulterior, cunoscutii si-au tot dat cu parerea despre ce este aceea "permacultura". Poate ca are o definitie printr-o carte, dar eu nici acum, dupa 2 saptamani de vorbit despre permacultura, traind in ea si aplicand unele metode, nu vreau sa o definesc. Daca as defini-o sigur as limita-o. Daca esti curios, gasesti informatie de calitate despre ea pe internet. Atentie insa la barfe si vorbe superficiale, e mai usor sa le crezi, dar vei ramane in paguba.
Informatia pe care am primit-o a fost surprinzator de vasta. Noi am plecat de la niste intrebari simple: cum se poate cultiva pamantul in mod natural, iar amprenta noastra nu numai sa nu dauneze solului, ci chiar sa aucem ceva bun naturii. Dar toate se leaga. Noi nu suntem doar cultivatori, noi locuim (si putem locui in case sanatoase facute cu resurse locale si materiale naturale), noi traim in comunitati (unde te poti ajuta unii pe altii), noi consumam resursele Pamantului (si putem sa constientizam ce facem de fapt). Acum inteleg ce vroia sa spuna domnul Masanobu Fukuoka cu titlul cartii sale - " revolutia unui spic". Da, si de la un spic se poate porni schimbarea. Lucruri marunte, facute regulat, de tot mai multi oameni avand in timp efect tot mai mare.

Povestea marului

"A fost odata in vremuri demult uitate, la poalelele unui munte inalt, pe malul unui rau involburat o padure foarte foarte batrana. Si in inima padurii traia un urs. Acest urs, nu era unul ca toti ceilalti ursi, ci acest urs a umblat  mult ca sa gaseasca locul special de pe malul raului. Caci era un urs de vita nobila, venit din nord si care intr-o zi a hotarat sa caute cel mai bun fruct de pe lumea aceasta. Si cum acest urs era si foarte ambitios, consecvent in hotararile sale i-a luat mai mult de 50 ani sa cutreiere muntii si dealurile, mergand din padure in padure pana a gustat fructul fructelor. Iar in acesta padure, unde ursul nostru a hotarat sa se opreasca cresteau pomi mari de 50 metri inalti si faceau cele mai bune mere pe care le gustase el vre-odata. Asa ca ursul a inceput sa se hraneasca cu aceste mere si nu mai putea sa se sature de bune ce erau. Anii au trecut si ursul a tot cutreierat in susul si in josul raului, alegand si mancand cele mai bune mere. In timp, vestea ca ursul calator si-a gasit fructul cautat s-a raspandit si alti ursi au aparut in padure.  Astfel ca intre acesti meri si acesti ursi s-a creeat o legatura stransa. Au evoluat impreuna: ursii au ales cele mai bune mere pe care le-au digerat si samnata lor a fost "replantata" prin intermediul fecalelor, iar merii au devenit tot mai dulci, si mai buni, pe placul ursilor."
Se zice ca fiecare planta de pe lume acesta este originara de undeva. Stiinta  se pare ca poate determina de cat de departe in timp vine informatia genetica a plantei respective. Mi-a placut povestea marului, pe care am aflat-o din intamplare in calatoria noastra . o fi un sambure de adevar in ea. Se petrece in Kazakhstan si mi s-a parut fascinanta cum ursii au facut o selectie e seminte.
Un film si o carte interesante pe tema aceasta : " The botany of desire"
trailer film

La cules de ciuperci

Oau! ce weekend! cate am sa va povestesc!
ai observat ca daca pleci de acasa in weekend, acesta pare mai lung? si cu cat faci mai multe lucruri si cu cat mergi in mai multe locuri, esti cu mai multa energie cand te intorci, fata de atunci cand il petreci acasa? "ce ai facut in weekend", o intreb pe o prietena? "nimic.. am zacut" imi spune luni (marti) dimineata cu ochii umflati si cu o moaca posomorata caci iara a trecut weekendul si "nu a apucat sa faca nimic". de aia nu a facut nimic, fiindca nu si-a prous sa faca un anumit lucru.
 noi am fost de sf. Marie in tara maramuresului, la munte, la Borsa. intotdeauna ma incanta zona. e asa un amestec de traditii si "cultura vestica". de fapt nici nu stiu daca am fost in borsa sau in italia.. caci erau mai multe masini cu numar de italia, decat cu numar de MM. ale cui sa fie? ale italienilor din borsa .. sau borsenilor din italia? oameni din loc dar fara loc, oameni cu case mari, noi, goooale iar pamant al nimanui.
mergeam la plimbare pe ulita, se opreste unu' cu masina si ma intreaba cu accent italian: "nu stiti due ragazi... bla bla" "nu stim ca nu sintem din zona"... la care imi raspunde cu un accent neaos "a, nu sinteti din zona" (se pare ca daca nu se concentreaza, ii iese si graiul de maramu').

bucatarul nostru  iubeste sa mearga la cules de ciuperci. A facut asta de cand era mic, impreuna cu parintii. ei culeg doar cateva feluri pe care le cunosc foarte bine. au un motto : "daca nu esti absolut sigur, nu culegi ciuperca. cel mai mult ii place gustul de ciuperci de padure, el spune ca daca compari cipercile de padure cu champignoanele de crescatorie e ca si cand compari rosiile de gradina crescute la soare cu cele turcesti crescute in sere si super chimicalizate. cam asa de mare este diferenta .
de data aceasta au gasit hribe, galbiori, si inca cateva la care nu le-am gasit traducere in romaneste  huszárgomba si mogyoróalja, (cine stie sa le traduca?)
culesul de ciuperci este o excursie placuta, mergem incet, nu avem un traseu si un timp limita pentru parcurs, potem sa ne oprim si sa luam o gustarica dintr-o poienita, incalziti la soarele de dimineata.
ciupercile culese trebuie gatite in aceeasi zi, caci se strica foarte repede (noi le-am lasat pana a doua zi si o parte le-am aruncat caci s-au stricat).

cum le-a gatit:
le-a pus intr-un vailing cu apa rece si le-a spalat (pot avea viermi, melci si alte vietati mici, si acestia ies daca le tii putin in apa rece). Le-a curatat si le-a taiat. huszárgomba si mogyoróalja le-a oparit 3 minute in apa clocotita caci acestea lasa o zeama maro. Le-a scurs. Intr-o tigaie cu capac, a calit o ceapa taiata, a adaugat toate ciupercile (inclusiv hribele care erau crude) si sare. Ele au lasat multa apa si s-au facut inabusit. A pus patrunjel si le-a facut  o slobozala ( se amesteca intr-o cana 2 linguri de smantana cu una de faina pana e omogen si se umple cana cu apa, iarasi se amesteca si se varsa peste ciuperci). Am fiert paste pentru garnitura, dar mia bine mergea cu o mamaliga!
Nu te sfatuiesc sa incepi sa culegi ciuperci fara sa fii insotit de cineva experimentat. Este o responsabilitate, dar merita, mai ales ca sunt asa de bune!

O plimbare pe Mures in sus- deznodamant

Am primit reclamatii ca postarea anterioara s-a terminat cam brusc... si nu era evident ca mai urmeaza ceva.
Intotdeauna ceva mai urmeaza : concluziile.
Va ziceam ca am invatat ceva de la grofii de pe valea Muresului  si anume cum sa imi asez casa : in cel mai frumos loc posibil de pe proprietatea mea, sa am vizibilitate maxima, poate spre dealuri si drum la cativa kilometri departare (ca la Ozd), poate spre Valea Muresului (ca la Uioara). Am mai invatat ca e frumos la tara si ca nu devii "taran" (in sensul peiorativ) daca locuiesti la tara. De fapt, cu niste imprejurimi ca pe valea Muresului, oricat de stresata as fi cand m-as intoarce acasa, simplul fapt ca as locui acolo m-ar calma si m-ar binedispune.
La intoarcere ne-am mai oprit la o alta casa de grofi din Bichis, la randul ei cu o priveliste deosebita. De data acesta casa e folosita, parea ceva institutie (primarie, scoala?) si fusese de curand festita (vopsita) pe o parte cu verde.. arata ca si casa cu doua fete. Amplasarea era interesanta, perpendiculara pe panta

Cam aceasta a fost micuta noastra plimbarica

O plimbare pe Mures in sus - episodul II

Oare ce-a fost in capul Grofului ( de fapt brigadierul lui Rákoczi Ferenc al II-lea - pe nume Pekri Lőrinc) sa isi faca casa intr-un sat la capat de drum? Din Ozd drumul nu mai merge nicaieri , decat pe dealuri, la hotar. A fost usor sa ne dam seama ca este un sat maghiar. Cum ne-am dat jos din masina , un copil de vre-o 7 ani venea catre noi si tara dupa el o plasa cu o sticla in ea (pesemne fusese dupa lapte). Cand a ajuns in dreptul nostru ne-a trantit un "csokom"(csokolom), adica un fel de "sarna". Soarele era spre apus si dadea catre castel o lumina calda rosiatica. Am urcat drumul pana la poarta incintei unde scria bine ai venit pe maghiara si pe engleza :), dar accesul interzis si pe romaneste :)). M-am distrat copios. Portile erau deschise larg dar ne era frica de eventualitatea existentei unor caini care apara proprietatea.

La cateva case mai incolo ne-am imprietenit cu o babuta care ne-a explicat ca nu sunt caini decat "jos, la barbatii din vale". Am zis, bine, ma risc. Ne-am luat inima in dinti si tiptil-tiptil ne-am apropiat de caste, lasand in urma semnul "accesul interzis". Ce era asa de important sa ma duc pana acolo? nu intelegea bucatarul nostru (care era la 5 pasi in urma). Era crucial sa ajung pana langa castel ca sa vad privelistea pe care o avea groful de exact acolo unde si-a pus casa. Ca sa inteleg de ce este acolo casa. De jos imi imaginam ca are o priveliste frumoasa, dar cand am ajuns langa ea, am vazut-o. De acolo se vedea tot satul, se vedea drumul care venea spre sat inca de departe si se vedeau dealurile de vis-a-vis. Si am inteles de ce groful nu vroia sa stea in centrul Clujului(de exemplu). Pentru ca orasul are mahalale, e mizer, plin de boli si cersetori. Pentru ca pamanturile lui sunt acolo, oamenii lui sunt acolo, banii lui sunt acolo, la capat de drum.

Am avut parte de privelistea deosebita cam 10 secunde caci din vale venea hotarat.. catelul negru si curios. Am zbughit-o cu bucatarul nostru afara de pe proprietate.
Iesirea de pe proprietate dadea catre biserica, evident, centrul satului. Un turn zvelt, elegant, cu elemente decorative urbane, si chiar si ceas, spre deosebire de cea din satul anterior, care era mai rudimentara, mai rustica.

O plimbare pe Mures in sus- episodul I

Iti mai amintesti cand erai mic si faceai "tai-tai" cu mana la trecatori? noi faceam cu mana la diversi necunoscuti ce stateau spanzurati afara pe geamul de la tren, cand acesta trecea agale pe langa postul de control cu bariera. era drumul care ducea catre Mures, locul unde ne scaldam si unde am invatat sa inot. se numea "sub castel" fiindca pe malul celalalt, cocotat in varful dealului era "castelul de la Uioara",un vechi conac, parasit dar plin de farmec a unor grofi demult plecati. Intotdeauna ma gandeam ce priveliste frumoasa aveau domnitele care au locuit odata acolo.
Azi am indraznit sa ne aventuram pe celalalt mal al Muresului in cautarea altor conace de grofi, prafuite, darapanate, in peisaje extraordinare si de la are am invatat un lucru important pe care il voi dezvalui mai tarziu.
Cand pleci cautand ceva anume,  nu intotdeauna gasesti numai ceea ce cauti, ci s-ar putea sa primesi mai mult sau poate altceva. Bucatarul nostru care acum are rol de ghid in toata taraseni aceasta mi-a zis" mergem pana la 3 sate mai incolo de Ocna Mures sa ne uitam la ceva castele". Am zis ok si mi-am imaginat ca intr-o ora ajungem inapoi. Ora aceea a devenit 3 si ne-am dat seama ca cele 3 sate sunt defapt 7 (depinde de ce zoom faci cand te uiti pe Google Earth), iar drumul nu e tocmai un E 60.
Dupa cateva dealuri de-a lungul vaii Muresului am ajuns intr-un sat a carui nume nu-mi spunea nimic- Copand. O mana de case... dar am gasit o bisericuta frumusica, bine proportionata, cu niste decoratii dragute ale turnului.

Biserica din Copand (Maroskoppand)

Mergand mai departe in mica noastra excursie neintentionata, fara harta, fara a sti incotro duce drumul si cu un pic de adrenalina de aventura, am ajuns in Gabud. Dupa ce un mos cu o fata senina ne-a asigurat ca "tat inainte trebe sa mereti, sa treceti dealu", eram circumspecta caci in toamna "am mai trecut noi un deal" si nu ne-a chiar placut drumul. De-atunci ne-am jurat ca nu ne mai bagam pe asemenea coclauri. Totusi, existenta asfaltului ma mai linistea. Spre iesirea din sat o mana de copii cu gurile pana la urechi ne fac cu mana (pesemne nu sunt multi care trec pe acolo, trag eu concluzia si ingrijorarea creste). Asfaltul bun serpuieste prin padure, peisajul de vis, curbele stramte si periculoase, uracam, urcam, daca vine vre-o masina din cealalta directie.. nu stiu cum incapem (lasa ca nu vine, numai noi eram pe acele drumuri).... ajungem in varful dealului si hop.. gata cu asfaltul :) ! bun e si drumul pietruit. 

Urmatorul sat e populat, sunt gagici care fac jogging pe drum cu telefonul la ureche. Pana si un biciclist asculta manele la telefon in timp ce pedaleaza. Am intrebat la o poarta niste tanti incotro... inapoi. INAPOI? iarasi prin padure... nu , inapoi doar vre-o 100 de metri. e bun. mai un pic si ajungem.

O plimbare prin Cluj

"Vacanta placuta" ne-a urat vanzatorul de porumb fiert de langa Casa Matei. Eram intr-adevar ca doi turisti prin centrul Clujului... Poate ca avea dreptate, caci de cand il avem pe puiu centrul nostru a devenit familia.
Si daca tot suntem in vacanta (acasa) am zis bucatarului nostru sa ma scoata in oras, sa facem o plimbare pe ... Somes. Niciodata in cei mai bine de 10 ani de cand traiesc in Cluj nu m-am gandit la asa ceva. Am inteles apoi de ce. Plimbarea care vroiam sa fie macar placuta, daca nu romantica a devenit o gluma de care o sa radem mult de acum incolo. Am inceput cu parcul mare... in santier. Alei ravasite, tot felul de masini mutand muntii de colo-colo, santuri , balti, dar mai ales "miresme".... suntem obisnuiti cu santierele. A trecut. Am continuat cu o plimbare de-a lungul santului de unde au scos sinele de tramvai. O recomand pana e inchisa circulatia pe acel tronson. Cu putina imaginatie te poti simti pe un pietonal de-a lungul raului... mergand pe bicicleta, cu vantul adiindut-i printre plete (daca il fac pietonl, promit ca imi las parul lung :) Plimbarea ne-a fost intrerupta iar de  "miresmele" de canal asa ca am facut stanga-imprejur.
Cea mai draguta imagine am imortalizat-o cu ochiul mintii de pe pod: 2 rate cu fundul in sus si ciocurile in apa cautau prin mizerile plutitoare. din cand in cand scoteau capul sus si iarasi se scufundau. Mi-au amintit de gastele din desenul"Pisicile Aristocrate" ,care il salveaza pe motan de la inec.
Peripetia s-a terminat insa placut cu o vanzoleala pe la tarabele mesterilor, un excelent porumb fiert si un compliment cum ca am fi turisti.