Jurnalul unui protestatar pasnic dar hotarat

Imagine realizata de Márkó László*

Duminica trecuta, pe 1 septembrie  a fost primul meu protest amplu la care am participat. Poate ca pentru  multi  a fost asa. Am urlat pentru salvarea Rosiei Montane cat m-au tinut plamanii pentru patru ore.  La sfarsit, palmele ma ardeau, picioarele  ma dureau, eram inghetata si  ragusita. Pe semne ca am facut treaba buna.

Eram in concediu cand am citit ce lege a trimis Guvernul spre aprobare. Am fiert, am zis la ce sa imi iau pamant in Romania?, imi vine sa plec, nu mai vreau sa aud, dar unde sa ma duc? Nu mai bine pleaca ei? Suna mai bine. A? Este protest? AM HOTARAT. MERGEM

Dupa doua zile, marti am fost din nou. Cum sa lipsim? Cel mai simplu este sa iei o data hotararea si sa te tii de ea. Imi place sa fiu consecventa. Asa nu mai trebuie sa ma intreb: azi sa ma duc sau sa nu ma duc. Sigur ca ma duc! Asadar, marti eram mai pregatita, cu sticla de plastic si zdranganele in ea si un jerseu la brau. Am urlat, am batut pet-ul pana s-a crapat. Ne-am reintalnit cu prietenii cei vechi, pe care nu-i vazusem de ceva vreme, fusesera si duminica, dar revenisera,  erau si ei consecventi.  

Vineri, s-a simtit oboseala, si pana mi-am dat drumul a durat un pic, dar miscarea si cu urlatul sloganelor se potriveste mai bine dacat sa stai in loc si sa strigi.

Duminica, pe 8 septembrie n-am mai vazut asa ceva la Cluj. Eram oameni pe bd. 1 Decembrie pe o latime de 4 benzi  de circulatie de la Prefectura pana la Sora. Nu stiu cati, nimeni nu stie,  am tot auzit cifre. Eu zic asa: Impresionant de multi. Multi  si variati. Nu doar tineri, ci si mai in varsta, familii cu copii, oameni in toata firea.

Auzi, tu crezi ca oamenii aceia nu aveau altceva mai bun de facut duminica dupamasa decat sa vina sa protesteze imotriva “legii “ (ca acel document nici nu se poate numi asa)? Se pare ca protestul a devenit o prioritate.  Caci ne-a ajuns,  s-a umplut paharul si da pe din-afara. Tu crezi ca le place sa mearga pe jos cativa kilometrii, sa strige, sa stea cu mainile in sus afisand mesaje pe pancarde si fluturand steaguri, in loc sa isi petreaca duminica linistita cu cei dragi. Tu crezi ca dupa 5 ore de umblat, strigat, batut din palme nu esti oboist? Eu azi dimineata de-abia m-am sculat din pat. Si mai au unii tupeul sa zica ca nu stim pentru ce strigam. Ca suntem nebuni, ca si asa nu se schimba nimic. Ei, cum nu se schimba? Fata Clujului s-a schimbat déjà! Au ei, Clujenii  si ardelenii o inertie si se misca mai greu, dar cand se misca, pai aceeasi  inertie ii tine in miscare si se opresc la fel de greu.

Am scris si eu deputatilor si senatorilor de Cluj. Mi-a raspuns prompt doamna Aurelia Cristea, care mi-a inregistrat mesajul, dar nu si-a exprimat opinia. Iar azi domnul Nechita Adrian mi-a scris ca este impotriva  proiectului si va vota NU in parlament. Sa-l fi impresionat multimea de ieri? Oare de ce a raspuns asa tarziu, dupa o saptamana si dupa ce vedetele de la “casa poporului” au aruncat iar cu declaratii? Mie mi se pare ca a cam intarziat. Cat timp iti poate lua sa citesti gluma aceea prosta de lege si sa iei o hotarare?  Profesorul meu de istorie i-ar fi raspuns: Domnule deputat, “pentru astazi prea tarziu, pentru maine prea devreme”.

Bine dara, ne vedem duminica in centru, dupamasa. Pana acum ne-au auzit, dar va rasuna mult Clujul si Tara pana ne vor si asculta.

UNITI SALVAM ROSIA MONTANA!

* D-l Márkó László, sper ca nu va suparati ca folosesc imaginea dumneavoastra pe blog, as fi cerut permisiune inainte daca stiam cum sa va gasesc, (sunt prea multi cu acest nume pe facebook). O pot retrage daca considerati. Multumesc.