O nunta mandra in Maramures

Am avut un weekend minunat! Am gustat dintr-o mica farama de  Maramues.
Ce sa va spun? Cat de minunat este Maramuresul? De parca nu ati mai auzit! Poate ati si vazut! Si eu l-am mai vazut, am fost de mai multe ori acolo si m-a fascinat. Sotul meu este din Sighetu Marmatiei. Prima data am mers cu trenul - o calatorie minunata peste multe viaducte si prin dealuri,  luuuuuunga atat cat sa simti ca intri in alta lume. Cand treci in tara Maramuresului nu poti sa te grabesti- ori cu tren, ori cu masina, urci muntele, il cobori, serpuiesti pe dealuri, treci prin sate si intr-un final ajungi. Nu e capat de lume- a ajuns "civilizatia" si aici- supermarcheturi si benzinarii. Pana si la nunti a ajuns "modernitatea", dar nu a mancat-o de tat.
Am avut onoarea (pot sa ii spun asa) de a participa la o nunta de moroseni care mai pastreaza o parte din traditie ca fiind natural sa existe in viata lor. Si fiindca neamul lor e mare, matusa miresei canta in Grupul Iza, care a venit cu drag sa cante la nunta. Asa muzica nu am mai auzit in viata mea. La inceput le-au urat de bine mirilor, apoi au cantat de nici daca nu stiai sa horesti nu puteai ramane pe scaun. Ce mai, Pink Floyd e mic copil pe langa baietii astia. Si am mai vazut la nunta neamuri imbracate in port popular. Bineinteles, de varsta a 3-a, dar totusi erau destule. Dar stii ce era cel mai frumos? ca muzica, jocul, urarea, hora, costumele populare, nu erau scoase din context, nu erau false, erau natural sa fie acolo. Poate ca daca sa fi fost eu imbracata in port popular maramuresean as fi parut ciudata, fiindca nu asta sunt eu. Si asa am jurat noi hora si invartita pana la 3 dimineata (nu ca am fi stiut), dar nu conta.
Pe drum spre Sighet am avut si alte experiente, am ales sa mergem prin Targu Lapus, un drum mai pitoresc care trece muntii spre Cavnic (drum inchis iarna). In targu Lapus, la cofetarie modernitatea s-a inghetat undeva la inceputul anilor 90. Vitrina cu dulciuri a fost schimbata cu una de PAL dar mozaicul, mesele si scaunele erau elegante pe vremea aluilalt.  Si uite ca am putut bea cafeaua - destul de buna- si in aceste conditii. Mai mut, cu 5 lei am luat o cafea, un suc si o punga de pufuleti! Dupa ce am scapat de tiganii cersetori destul de agresivi care ne urmareau pe tot centrul am sarit in masina si urmatoarea halta a fost sa culegem un buchet de flori de camp pentru mireasa. Asa diversitate, asa frumusete de flori, nu o gasesti pe toate drumurile. In Tara Lausului sunt foarte multe fanete, iar in dimineata aceea erau multi care fusesera la intors fanul sau la strans in capite. Am reusit sa facem un buchet variat si colorat, mireasa s-a prins de unde este si l-a apreciat !
Intoarcerea a avut si ea un farmec aparte. Am oprit la o stana sa luam cas si urda de capra  (extraordinare amandoua) si am facut un mic picnic cu bellevue in varful dealului. Era un popas, si la 5 minute dupa ce am intins masa a aparut si o tanti cu cosuri pline de pere- a venit sa le vanda. Nu mori de foame acolo. Abundenta e peste tot!
Desertul ghici ce a fost? Afine! Am facut ca ursul- am cules si am mancat pana ne-am saturat. Sunt dealuri intregi de afine, nu stiu ale cui, dar crescute sigur salbatice, nu plantate. Era o ferma cu afine aliniate si "mulcite" cu cauciuc negru, facuta prin finantare. Pareau mai anemice decat cele crescute de natura. Oare de ce? :)
Erau multi oameni veniti sa culeaga. Noi ne-am multumit doar sa ne potolim pofta.
In Sighet m-am dus de mai multe ori la Memorialul Victimelor Comunismului. Nu este un loc pe care sa il vizitezi doar o data. la inceput am plands, apoi m-am enervat, apoi am avut un deja-vue. De fiecare data am aflat lucruri noi, aveam mintea pregatita sa inteleg si sa asimilez si altele. Trebuie sa il vizitezi, vei intelege multe!
Dar de data aceasta am vazut si muzeul etnografic si mi s-a facut rusine ca o regiune ca Maramuresul sa aiba o asa expozitie jalnica (nu exponatele nu erau pe masura, ci cladirea si expunerea), parca nu au mai primit bani nici de o lavabila de 10 ani!. Nu vorbesc de muzeul in aer liber, ci de cel din centru, unde ploua in cladire si lumina este asa de obscura incat de-abia deslusesti ce scrie pe placute.
Asa ca am gustat inca un pic din draga noastra Transilvanie. A fost ca un castravete crescut in gradina mea cu gust dulce si zemos, cu miez crocant dar putin imbatranit, si cand ajungi la varf, putin amar..... insa autentic.
Si pe final, ia asculta aici- Grupul Iza:
http://www.youtube.com/watch?v=CVXSBrgB7OM