My tree of life

Sunt fericita. Nu stiu ce s-a intamplat, dar  mi-a revenit pofta de a picta pe sticla.
Am primit vaza aceasta de aproape un an si de atunci coc ideea de a picta ceva special pe ea, ceva cu un mesaj. De multe ori obiectele pe care le pictez le fac cadouri si imi place sa spuna o poveste, una graitoare in imagini, sa fie o parte din credintele mele care ajung la cineva drag. Acum vor ajunge la sora mea.
De-a lungul anilor m-au urmarit cateva simboluri sau poate nu ele pe mine ci eu pe ele. In orice caz, copacul vietii si spirala ma pasioneaza. Iar prietenul Klimt mi-a aratat ca se pot pune amandoua intr-un singur cadru. Spirala e continua, se invarte, nu are inceput nici sfarsit, nu stii unde se indreapta, nici de unde a pornit, nu are dimensiune, nu are limite, nici stare, este dinamica si in continua miscare. Pentru mine spirala este infinitul. O folosesc des pentru ca ma reprezinta.
Copacul vietii este un simbol foarte puternic pe care il regasesc mereu in mai multe doemnii ale vietii, apare in simbolistica popoarelor antice, ca si spirala dealtfel. E simbolul existentei, a intercoectivitatii intre toate formele de viata pe pamant. Este mereu viu si graitor. E o celebrare a vietii. Pentru mine e bucurie, continuitate si concentreaza esenta vietii.
Uita-te la el! Nu ti se pare complet? Poti citi povestea?
Oare ce culoare sa-l fac? Negru pentru contrast, cupru sau alb ?  Am ales alb. Culoarea e doar pentru a-l lumina. Forma povesteste aici.

Uite aici si alte lucrari de-ale lui Klimt

Jurnalul unui protestatar pasnic dar hotarat

Imagine realizata de Márkó László*

Duminica trecuta, pe 1 septembrie  a fost primul meu protest amplu la care am participat. Poate ca pentru  multi  a fost asa. Am urlat pentru salvarea Rosiei Montane cat m-au tinut plamanii pentru patru ore.  La sfarsit, palmele ma ardeau, picioarele  ma dureau, eram inghetata si  ragusita. Pe semne ca am facut treaba buna.

Eram in concediu cand am citit ce lege a trimis Guvernul spre aprobare. Am fiert, am zis la ce sa imi iau pamant in Romania?, imi vine sa plec, nu mai vreau sa aud, dar unde sa ma duc? Nu mai bine pleaca ei? Suna mai bine. A? Este protest? AM HOTARAT. MERGEM

Dupa doua zile, marti am fost din nou. Cum sa lipsim? Cel mai simplu este sa iei o data hotararea si sa te tii de ea. Imi place sa fiu consecventa. Asa nu mai trebuie sa ma intreb: azi sa ma duc sau sa nu ma duc. Sigur ca ma duc! Asadar, marti eram mai pregatita, cu sticla de plastic si zdranganele in ea si un jerseu la brau. Am urlat, am batut pet-ul pana s-a crapat. Ne-am reintalnit cu prietenii cei vechi, pe care nu-i vazusem de ceva vreme, fusesera si duminica, dar revenisera,  erau si ei consecventi.  

Vineri, s-a simtit oboseala, si pana mi-am dat drumul a durat un pic, dar miscarea si cu urlatul sloganelor se potriveste mai bine dacat sa stai in loc si sa strigi.

Duminica, pe 8 septembrie n-am mai vazut asa ceva la Cluj. Eram oameni pe bd. 1 Decembrie pe o latime de 4 benzi  de circulatie de la Prefectura pana la Sora. Nu stiu cati, nimeni nu stie,  am tot auzit cifre. Eu zic asa: Impresionant de multi. Multi  si variati. Nu doar tineri, ci si mai in varsta, familii cu copii, oameni in toata firea.

Auzi, tu crezi ca oamenii aceia nu aveau altceva mai bun de facut duminica dupamasa decat sa vina sa protesteze imotriva “legii “ (ca acel document nici nu se poate numi asa)? Se pare ca protestul a devenit o prioritate.  Caci ne-a ajuns,  s-a umplut paharul si da pe din-afara. Tu crezi ca le place sa mearga pe jos cativa kilometrii, sa strige, sa stea cu mainile in sus afisand mesaje pe pancarde si fluturand steaguri, in loc sa isi petreaca duminica linistita cu cei dragi. Tu crezi ca dupa 5 ore de umblat, strigat, batut din palme nu esti oboist? Eu azi dimineata de-abia m-am sculat din pat. Si mai au unii tupeul sa zica ca nu stim pentru ce strigam. Ca suntem nebuni, ca si asa nu se schimba nimic. Ei, cum nu se schimba? Fata Clujului s-a schimbat déjà! Au ei, Clujenii  si ardelenii o inertie si se misca mai greu, dar cand se misca, pai aceeasi  inertie ii tine in miscare si se opresc la fel de greu.

Am scris si eu deputatilor si senatorilor de Cluj. Mi-a raspuns prompt doamna Aurelia Cristea, care mi-a inregistrat mesajul, dar nu si-a exprimat opinia. Iar azi domnul Nechita Adrian mi-a scris ca este impotriva  proiectului si va vota NU in parlament. Sa-l fi impresionat multimea de ieri? Oare de ce a raspuns asa tarziu, dupa o saptamana si dupa ce vedetele de la “casa poporului” au aruncat iar cu declaratii? Mie mi se pare ca a cam intarziat. Cat timp iti poate lua sa citesti gluma aceea prosta de lege si sa iei o hotarare?  Profesorul meu de istorie i-ar fi raspuns: Domnule deputat, “pentru astazi prea tarziu, pentru maine prea devreme”.

Bine dara, ne vedem duminica in centru, dupamasa. Pana acum ne-au auzit, dar va rasuna mult Clujul si Tara pana ne vor si asculta.

UNITI SALVAM ROSIA MONTANA!

* D-l Márkó László, sper ca nu va suparati ca folosesc imaginea dumneavoastra pe blog, as fi cerut permisiune inainte daca stiam cum sa va gasesc, (sunt prea multi cu acest nume pe facebook). O pot retrage daca considerati. Multumesc.

Punct si de la capat

Sunt momente in viata cand simti ca e punct si de la capat. Ca ai gasit un nou drum care are mai mult sens si  pe care vrei sa o iei. Si sunt momente si mai putine in care chiar te incumeti si o iei pe acel drum.
Aucm doi ani a fost un astfel de moment pentru mine. Am simtit ca am gasit ceva ce merita. Se numea permacultura. Gaseam o groaza de informatie pe internet, dar o parte din ea era contradictorie. De ce? fiindca era interpretata dupa filtrul diferitilor oameni care au postat-o, inteleasa diferit, scoasa din context, reformulata. Oare ce sa citesc? Oare care m-ar ajuta mai mult? unele erau stufoase, altele prea avansate pentru nivelul meu de intelegere...
Si am luat decizia inteleapta de a merge la un curs de design in permacultura. Acolo s-a facut ordine , acolo au venit oameni cu experienta care asta fac de ani buni, erau trei profesori - unul din Franta, care traise si prin China,  unul din Anglia si unul din Belgia. Toti oameni faini, umblati. Am avut doua saptamani minunate in care am invatat si experimentat mult. La asta s-a adaugat cadrul natural minunat , de tablou de-a dreptul, cum ii spune si numele: "Ermitaj Malin", pe dealurile de langa Beclean.
Asa de mult mi-a placut incat am revenit dupa un an la editia a 3-a, pentru cateva zile. Profesorul din Franta ,Pascal venise de data aceasta cu un cuplu de australieni care erau in drumul lor inapoi spre Australia. Am invatat de la ei alte lucruri.
Oare cine zicea ca diferenta dintre ceea ce sunt acum si ceea ce voi fi pentru un an va sta in cartile pe care le citesc si oamenii noi cu care relationez?
Anul acesta va fi editia a 4-a a cursului  pe care vi-l recomand .
Rupe-ti o clipa din program si citeste mai  multe aici:

 

Gradina din balcon

In fiecare dimineata imi ud "florile" si le admir si ma bucur cand incep sa devina fructe si de-abia astept sa se coaca sa le pot savura.
 Am o mica gradinuta pe balcon. Am incercat si anul trecut cu ierburi aromatice dar s-au uscat fiindca le-am pus sus pe parapet si le-a ars soarele prea tare. Anul acesta m-am adaptat si am ales plante iubitoare de caldura (balconul fiind pe sud): rosii, ardei, busuioc.

 S-a strecurat si un cartof, caci aveam o galeata plina de pamant si bucatarul nostru a ingropat un cartof incoltit in ea.. sa vada ce iese. Si uite ca o frumusete de cartofi au iesit! Am zis ca ii voi face lui puiu o portie de cartofi prajiti la toamna, dupa ce ma ajuta sa ii gasim. Da stiu, sunt toxici, la faza aceasta sar pe mine nutritionistii. Cum poti sa cresti un cartof in mod natural si sa il faci prajiti? ei, lasa copilul sa se bucure o data pe an, ca n-o muri din asta. Ar avea un motiv foarte mare sa ma ajute sa recoltam cartofii!

Plantele acestea sunt iubite, in fiecare zi ma uit cat a mai crescut ardeiul, sunt curioasa daca va fi rosu sau verde.

Pentru a pastra umezeala le-am mulcit (adica am acoperit pamantl) cu ce am avut la indemana intr-un apartament de bloc:  pungi de faina,  ziarul de la TIFF (Transilvania Film Festival) etc. Unele sunt plantate in ghivece transparente, foste caserole  de fructe adunate de mama bucatarului nostru. Sunt ideale pentru rasaduri, dar soarele de vara din balconul meu sudic incinge tare pamantul negru, asa ca le-am protejat cu pungi de hartie.

La "creme dela creme" al balconului este mica lada de compost cu rame. Ele mananca toate resturile vegetale si hartiile ce se fac in casa Au o viteza mare de digerare. Mi-s dragi si ele. Fac un pamant foarte bun si fertil (de fapt il "caca"). O sa le duc insa "in vacanta" pana la toamna  in beciul unui prieten, caci e prea cald pentru ele aici. Vremea de pana acum mi-a permis sa le tin aici, dar deja se ingroasa gluma si sunt cam lente.

Cele mai harnice sunt rosiile Cherry - se simt foaret bine in ghivece- acesta a crescut "de magan"(adica n-a plantat-o nimeni) in pamantul din ceva compost facut la rece (nu cu ramele, altul) si de fapt ghiveciul era destinat sa fac rasaduri de rubarba (din seminte)

Si tu poti avea o gradina comestibila in balcon! Crese singura! si e frumoasa. te adaptezi, daca ai balcon mai nordic, cresti frunze multe , daca are soare din belsug, poti si ardei, rosii. E o regula simpla: la soare mult pui plantele pe care le cresti pentru fructe (rosii, ardei, vinete, gogosari), semiumbrit cele pe care le cresti pentru frunze sau radacina (restul).

O nunta mandra in Maramures

Am avut un weekend minunat! Am gustat dintr-o mica farama de  Maramues.
Ce sa va spun? Cat de minunat este Maramuresul? De parca nu ati mai auzit! Poate ati si vazut! Si eu l-am mai vazut, am fost de mai multe ori acolo si m-a fascinat. Sotul meu este din Sighetu Marmatiei. Prima data am mers cu trenul - o calatorie minunata peste multe viaducte si prin dealuri,  luuuuuunga atat cat sa simti ca intri in alta lume. Cand treci in tara Maramuresului nu poti sa te grabesti- ori cu tren, ori cu masina, urci muntele, il cobori, serpuiesti pe dealuri, treci prin sate si intr-un final ajungi. Nu e capat de lume- a ajuns "civilizatia" si aici- supermarcheturi si benzinarii. Pana si la nunti a ajuns "modernitatea", dar nu a mancat-o de tat.
Am avut onoarea (pot sa ii spun asa) de a participa la o nunta de moroseni care mai pastreaza o parte din traditie ca fiind natural sa existe in viata lor. Si fiindca neamul lor e mare, matusa miresei canta in Grupul Iza, care a venit cu drag sa cante la nunta. Asa muzica nu am mai auzit in viata mea. La inceput le-au urat de bine mirilor, apoi au cantat de nici daca nu stiai sa horesti nu puteai ramane pe scaun. Ce mai, Pink Floyd e mic copil pe langa baietii astia. Si am mai vazut la nunta neamuri imbracate in port popular. Bineinteles, de varsta a 3-a, dar totusi erau destule. Dar stii ce era cel mai frumos? ca muzica, jocul, urarea, hora, costumele populare, nu erau scoase din context, nu erau false, erau natural sa fie acolo. Poate ca daca sa fi fost eu imbracata in port popular maramuresean as fi parut ciudata, fiindca nu asta sunt eu. Si asa am jurat noi hora si invartita pana la 3 dimineata (nu ca am fi stiut), dar nu conta.
Pe drum spre Sighet am avut si alte experiente, am ales sa mergem prin Targu Lapus, un drum mai pitoresc care trece muntii spre Cavnic (drum inchis iarna). In targu Lapus, la cofetarie modernitatea s-a inghetat undeva la inceputul anilor 90. Vitrina cu dulciuri a fost schimbata cu una de PAL dar mozaicul, mesele si scaunele erau elegante pe vremea aluilalt.  Si uite ca am putut bea cafeaua - destul de buna- si in aceste conditii. Mai mut, cu 5 lei am luat o cafea, un suc si o punga de pufuleti! Dupa ce am scapat de tiganii cersetori destul de agresivi care ne urmareau pe tot centrul am sarit in masina si urmatoarea halta a fost sa culegem un buchet de flori de camp pentru mireasa. Asa diversitate, asa frumusete de flori, nu o gasesti pe toate drumurile. In Tara Lausului sunt foarte multe fanete, iar in dimineata aceea erau multi care fusesera la intors fanul sau la strans in capite. Am reusit sa facem un buchet variat si colorat, mireasa s-a prins de unde este si l-a apreciat !
Intoarcerea a avut si ea un farmec aparte. Am oprit la o stana sa luam cas si urda de capra  (extraordinare amandoua) si am facut un mic picnic cu bellevue in varful dealului. Era un popas, si la 5 minute dupa ce am intins masa a aparut si o tanti cu cosuri pline de pere- a venit sa le vanda. Nu mori de foame acolo. Abundenta e peste tot!
Desertul ghici ce a fost? Afine! Am facut ca ursul- am cules si am mancat pana ne-am saturat. Sunt dealuri intregi de afine, nu stiu ale cui, dar crescute sigur salbatice, nu plantate. Era o ferma cu afine aliniate si "mulcite" cu cauciuc negru, facuta prin finantare. Pareau mai anemice decat cele crescute de natura. Oare de ce? :)
Erau multi oameni veniti sa culeaga. Noi ne-am multumit doar sa ne potolim pofta.
In Sighet m-am dus de mai multe ori la Memorialul Victimelor Comunismului. Nu este un loc pe care sa il vizitezi doar o data. la inceput am plands, apoi m-am enervat, apoi am avut un deja-vue. De fiecare data am aflat lucruri noi, aveam mintea pregatita sa inteleg si sa asimilez si altele. Trebuie sa il vizitezi, vei intelege multe!
Dar de data aceasta am vazut si muzeul etnografic si mi s-a facut rusine ca o regiune ca Maramuresul sa aiba o asa expozitie jalnica (nu exponatele nu erau pe masura, ci cladirea si expunerea), parca nu au mai primit bani nici de o lavabila de 10 ani!. Nu vorbesc de muzeul in aer liber, ci de cel din centru, unde ploua in cladire si lumina este asa de obscura incat de-abia deslusesti ce scrie pe placute.
Asa ca am gustat inca un pic din draga noastra Transilvanie. A fost ca un castravete crescut in gradina mea cu gust dulce si zemos, cu miez crocant dar putin imbatranit, si cand ajungi la varf, putin amar..... insa autentic.
Si pe final, ia asculta aici- Grupul Iza:
http://www.youtube.com/watch?v=CVXSBrgB7OM