Cum salvezi o casă din văioagă #4

Ne-am decis să vă împărtășim  experința de șantier cu ocazia revitalizării unei case din văioagă. Cine știe, poate aveți și voi una și astfel vă ajutăm să o renovați , transformînd-o chiar în casă de locuit permanent.

Am mai scris despre această casă - aici, aici și aici

Am rămas cu o restanță- să completez povestea începută prin vara anului trecut, a unei case din văioagă, care printr-o extindere a devenit o casă foarte confortabilă.

Acum casa este deja locuită, dar nu este pe deplin finalizată.

O provocare mare a fost pentru dulgheri întâlnirea dintre acoperișul vechi și cel nou. Primei echipe nu i-a reușit deloc să alinieze  cota acoperișului nou cu ce a acoperișului vechi, următoarea echipă a mai compensat greșelile.

E important să găsești meșterii care să pună suflet atunci când lucrează la casa ta. Să aprecieze casele micuțe, vechi și să se străduiască să facă cât pot ei mai bine. La repararea caselor vechi nu e necesar să cunoască ultimele tehnologii să scoată peretele drept, iar muchia să fie laser. Meșterului trebuie în primul rând să îi placă ceea ce face. Chiar dacă face o tenuială de var, sau  caută o grindă veche, cea mai potrivită pentru poziția în care să o integreze, el face o muncă mai grea decât unul care aplică lavabila pe un perete din gips-carton. El alege dacă o face ca lumea sau o fușerește. 

Știu ca e greu să găsești meșteri în ziua de azi, în această țară, dar te rog, nu îi lăsa să facă un lucru de mântuială, mai bine oprește șantierul și caută pe altcineva. Vei găsi, cu siguranță!

Și totuși, cu toată graba, geșelile și echipele care s-au perindat pe acest șantier, căsuța are o nouă față, este locuită și nu a fost demolată, ci transformată. 

Las pozele să vorbească de la sine.

O grădină de iarnă care va primi un acoperiș înierbat

Cum salvezi o casă din văioagă #3

 Ne-am decis să vă împărtășim  experința de șantier cu ocazia revitalizării unei case din văioagă. Cine știe, poate aveți și voi una și astfel vă ajutăm să o renovați , transformînd-o chiar în casă de locuit permanent.

Am mai scris aici si aici despre această casă.

Proiectul a fost făcut de arh. Józsa Judit, cu sprijinul Sztarhitecții - lor.

Plan parter- existent

Plan parter - propunere

Plan mansarda - propunere

O lucrare delicată este alipirea zonei noi de casa veche. 

Pe latura casei unde a fost adăugat corpul nou s-au făcut subfundări (aică s-a săpat sub fundația existentă, eșalonat pe tronsoane și a fost turnat beton). 

Asta se face pentru că casele vechi au de obicei fundații puțin adînci și dacă sapi lângă ele o fundație mai adâncă pentru extindere, o să se deplaseze fundația veche.

Apoi s-au turnat restul fundațiilor noi și placa pe sol. Pe această placă s-a construit scheletul de rezistență din lemn recuperat de la vechiul grajd.

Pentru a face legătura între casa veche și extindere am fost nevoiți să desfacem o porțiune de zid din paiantă. 

Muncitorul, în timp ce îl demola, înjura de mama focului că e tare ca betonul. 

Așa arată un zid de pământ, tare ca  betonul.

-Va urma- 

Cum salvezi o casă din văioagă #2

Ne-am decis să vă împărtășim  experința de șantier cu ocazia revitalizării unei case din văioagă. Cine știe, poate aveți și voi una și astfel vă ajutăm să o renovați , transformînd-o chiar în casă de locuit permanent.

Am scris aici prima parte a poveștii casei din văioagă.

Azi vorbesc despre camera din față.

Camera din față

O caracteristică a acestor case în general este  înălțimea interioară utilă cam mică față de spațiile cu care suntem acum obișnuiți. Aici erau cam 2,2 m. Proprietarul, înalt fiind, a decis să sape și să coboare nivelul final al pardoselii (noi) cu aprox. 20 cm.  De săpat a fost mai mult cam 50 cm, scoțînd pardoseala existentă din dușumele și straturile de sub ea până s-a ajuns de unde începea fundația de piatră.

Suportul pardoselii noi este un polistiren extrudat de 5 cm peste care o placă de beton slab armată. Important este ca această placa să nu fie turnată până în ziduri. S-a lăsat o distanță perimetrală de 15 cm până în zidurile exterioare. Acolo se va pune pietriș, iar peste placă dușumele din lemn. 

De ce se lasă această dinstanță și nu se toarnă placa până în zid? Pentru ca umezeala care vine din pămînt să aibe pe unde ieși (prin acastă bandă liberă, fiindcă pe restul suprafeței betonul e ca o barieră pentru vapori). Dacă nu lași această bandă liberă atunci umezeala va ajunge în ziduri și la un moment dat se va produce mucegai.

O variantă de vis pentru această pardoseală ar fi fost una din argilă. Dar aici se lucrează cu muncitori locali și se dorește ca șantierul să se finalizeze cît mai repede ca proprietarul să se poată muta în casă. Deci soluțiile pe care le alege sunt unele ancorate în realitatea cunoștințelor muncitorilor pe șantiere din Romania,  adaptate ca să fie compatibile cu casa de văioagă. Adică un var mai gasești cine să facă, dar lut ba.

Pereții au fost reparați cu tencuială de var, dar nu a fost mare nevoie de reparații (de lut nu s-a băgat nici un muncitor să facă). Apoi am amplicat zugrăveală de var alb.

Geamurile vor fi păstrate, sunt mici, duble. Un tîmplar va repara și înlocui ramele lipsă. El va prelungi și foile de uși interioare ( spre în jos, acolo unde am coborât nivelul). 

Tavanul este din scândură și grinzi de lemn vopsite maro. Cam apăsătoare culoare, vom încerca să curățăm vopseaua de ulei, iar lemnul să rămână cel natur. 

Cum salvezi o casă din văioagă - #1

 Casa din imagine reprezintă pentru unii o bijuterie, iar pentru foarte mulți alții o grămadă de moloz. 

Nu îi judec nici pe unii, nici pe ceilalți și înțeleg ambele păreri. Să o păstrezi reprezintă o adevărată provocare pentru a o aduce la nivel de casă locuibilă , să o dai jos și să faci una nouă este mai ușor dar cu siguranță mai scump,  iar simplitatea ei nu o vei mai regăsi în construcția nouă.

În satele din țara noastră există un număr infinit de astfel de construcții cu care oamenii nu știu ce să facă. Întotdeauna apare veșnica întrebare: dacă o păstrez și o renovez, cum anume trebuie să fac renovarea, cu ce materiale și cine sunt muncitorii care o să lucreze?

Voi încerca să răspund acestor întrebări în speranța că voi inspira și voi ajuta și pe alți proprietari de case bătrânești să le dea încă o șansă "grămezilor de moloz" :) 

Urmărind evoluția  șantierului casei din imagine  este un bun prilej de a da un răspuns practic la întrebarea "Cum abordăm revitalizarea caselor bătrânești?"

Ce am câștigat mutându-ne la țară- #2 Pământ

Nu știu de ce în zilele noastre o bucată de pământ agricol este așa de puțin apreciată.... dacă nu poți construi pe ea, e pe bani de nimic.
Noi ne-am luat 1000 mp , în sat, ca să putem grădinări. Am construit casă, avem un lac, o pisică și o grădină de legume. N-avem garduri, nici vecini. Ne vizitează noaptea câinii și pisicile, dar nu distrug legumele, au drumurile lor.
Grădinărim de 10 ani. Nu de hobby, ci de necesitate. Încă de când s-a născut primul nostru fiu am simțit o obligație ca noi să producem cât mai multă mâncare. Și pentru sănătate, dar și pentru siguranță.
A fost și criza anilor 2010 care ne-a scuturat și ne-am dat seama că nu ne putem baza doar pe banii produși din servicii. Suntem arhitecți, meserie abstractă, producem desene complicate pe care nu mulți le pot citi. Când cade piața imobiliară nu mai avem de lucru.
Pământul este aurul nostru. Ne hrănește, ne ține sănătoși. La trup și la minte. Am citit undeva că omul modern nu se mai bucură de realizările sale fiindcă multe sunt abstracte și mintea nu le percepe, nu sunt reale, palpabile. De aceea bucuria de a vedea cum crește roșia plantată în propria grădină este mai mare decât bucuria câștigării unui contract important.
Noi ca omenire suntem tot mai abstracți și producem tot mai multe lucruri "de umplutură", le zic eu. Am uitat bazele și bucuria simplității vieții.
Pământul ne oferă și oportunitatea libertății și a unei autonomii mai mari. Zic oportunitatea căci dacă ai pământ nu ești autonom imediat. Dar poți deveni, într-o măsură mult mai mare decât dacă ai sta la bloc, la oraș. Nu sunt adepta autonomie totalitare. E bună o interdependență, la nivel de comunitate.

verdețuri semănate din toamnă, protejate cu geamuri vechi

Pentru a ne crește autonomia, noi am început cu o casă fără credit, construită de noi, apoi producția mâncării, legume și de anul acesta și fructe căci au intrat merii pe rod.
Este al doilea an când fac melegar pentru a folosi semințele proprii. O componentă importantă a autonomiei gospodăriei este să ai propiile semințe pe care le păstrezi de la un an la altul. Sunt cele mai rezistente la boli și încolțesc bine.

Melegar, anul acesta mai profi decât anul trecut

Urmează solar și seră, uscător de legume/fructe, cuptor de pâine, duș solar de vară, etc.
Și fiecare dotare ne face tot mai autonomi.

Ce am câștigat mutându-ne la țară : #1Liniștea

#1. Liniștea

De un an ne-am mutat din Cluj la țară. Nu departe, pe un versant sudic, scăldat de soare și pieptănat de vânturi.
Atunci când la Cluj este Untoldul, la noi e liniște și se aud greierii. Atunci când Clujul înoată în ceață toată iarna, la noi e soare.
Este incomparabilă liniștea de la țară cu cea de la oraș. Zgomotele din natură sunt mult mai plăcute față de cele făcute de om. Da, mai vin orășenii și mai taie iarba la casa de la țară cu brum-brum, în weekend. Însă în timpul săptămânii doar coasa se aude.
 Și broaștele din lac, care  cântă pe mai multe voci, dar după ce te obișnuiești cu ele, e o muzică chiar interesantă. Așa de variate sunt sunetele pe care le scot broaștele, nu ai crede! La întrebarea Cum face broasca?, nu se răspunde doar Oac-oac. Se poate zice și Hu-hu-u-hu.
Dar poate că cea mai mare liniște este dată de spațiul generos, de nemărginit din jurul nostru. Și nu mă refer la spațiul generos din casă, căci avem cam 40 mp utili (:) însă de cum am ieșit afară, vecinii sunt departe, majoritatea nu locuiesc pe aici de aceea flora și fauna este foarte variată.
M-am obișnuit să văd ciocănitoare, coțofană, gaiță, sticleți și alte păsări frumoase pe care nu le cunosc.
Primăvara vin rațe sălbatice și poposesc pe lac, în drumul lor migrator.  Sunt întoteauna în pereche. Vara  vin rândunele care se scaldă în lac. Sunt fantastice, așa te liniștești dacă stai și le privești. Ești prezent, numai la ele te gândești, le observi și te bucuri de simplitatea și frumusețea lor.
Într-o zi ne plimbam cu baiatul nostru (10 ani) în Cluj, așteptam verdele la o intersecție aglomerată și zice el "ce bine e la noi în sat că nu e așa de mare gălăgie de la mașini".  Și el apreciază liniștea de aici. Nu a zis niciodată să ne mutăm înapoi, deși la început zicea ca el nu e "țăran". Nici nu este, în sensul peiorativ al cuvântului.
Și mai este un motiv de liniște și anume lipsa datoriilor la bănci. Am construit căsuța cu banii noștri, în ritmul în care am putut și nu am făcut credit, este a noastră și nu ne dă nimeni afară pe motiv că nu plătim rata la bancă.
Pentru zilele noastre este mare lucru!

Copacul satului sau satul copacului?

Dacă treci prin Aiton, prin centru, nu ai cum să nu vezi un conac cam în paragină străjuit de un arbore secular. Sunt în varful unei coline, cu o vedere amplă spre împrejurimi.
Copacul acela este un frasin bătrân de mai bine de 400 de ani. Ce mai, e moșul satului.

Șuvițată natural

Am găsit culoarea perfectă pentru părul meu. Mi-au trebuit cam 35 de ani să o caut, de fapt, era acolo, sub nasul meu. însă eu nu o vedeam. Era tot timpul disponibilă, însă eu o acopeream. Am fost o vreme roșcată, ‘natural’ :) , cel puțin așa credea soțul meu când ne-am cunoscut, mă vopseam cu  Henna și  era o nuanță din natură. Am avut și perioade scurte de mov ,colegii îmi spuneau inkhead, mi-au trecut repede.
Acum am 37 de ani și sunt șuvițată natural. Unii chiar cred ca am șuvițe, alții văd că sunt căruntă și nu pot să îmi dea o vârstă din cauza feței încă tinere. Dacă ai citit până aici , mai mult ca sigur că ești femeie și ție vreau să îți dedic aceste rânduri.

Nemărginitul

Am să scriu despre lucruri mărunte, despre ceea ce simt acum, cu o infimă importanță în toată această mare lume.
Azi am ieșit cu Szilvia în curte. Era soare, cer senin și un avion lăsa dâre albe. A vrut sa o iau în brațe, ca să vadă mai bine și așa s-a lăsat pe spate, privea drept spre cer. Am imitat-o și m-a mirat primul meu gând: Uite nemărginitul! Și ce frumos este! Oare de ce nu îl privesc mai des?
Suntem așa de mici și ne uităm toată ziua în ecranele noastre cu mouse-ul în mână modificând știu eu ce document pentru un aviz pe care îl dă un om foarte important care nu înțelege dacă nu scrii exact ce vrea să citească. Și oricum dă avizul acela, până la urmă, după ce  și-a făcut numărul de a fi important.
Uitatul acesta în ecran este și o limitare a percepției lumii reale din jurul nostru. Ieșind din oraș și mutându-ne la țară, am ieșit (eu) din uitatul în ecran. Dar încă sunt în curs de vindecare, văd departe dar nu cât cuprind cu ochii. De exemplu, doar azi am observat că pe geamul cel mai mare al casei noastre, din camera unde stăm toată ziua,  după părul imens din zare se vede bine turla bisericii. Îți dai seama că azi ochiul meu a cucerit un orizont mai îndepărtat? După aproape 5 luni de locuit aici? Și cine știe câte mai am de văzut!
E așa o liniște aici, în locul unde stăm acum, căci pot să cuget și gândul nu îmi este întrerupt de zgomotele civilizației. Când capeți liniștea aceasta nu o mai poți da pe nimic. Culmea este că nu știi din-ainte că îți lipsește.
E bine aici, căpătăm din ce în ce mai multe experiențe care contează cu adevărat. Azi am vorbit prima dată cu vecina de peste două garduri. A rămas văduvă de o lună și nu mai are cu cine povesti. Ne-a găsit pe drum, nu mergeam nicăieri... doar observam pisicile, păsările, cățeii. Ne-a poftit înăuntru, i-a dat Szilviei fructe și biscuiți și am avut așa o jumătate de oră plăcută, dar nu pot să îți spun ce am discutat. Tanti Maria era doar împăcată cu ea și emana așa o stare de pace. La un moment dat am dat să plecăm și Szilvia a zis ca ea mai stă, mami pleacă... apoi s-a răzgândit repede (dar pentru un copil de 2 ani să vrei să mai rămâi la o bătrână pe care atunci ai cunoscut-o ... e ceva). A simțit și ea seninătatea și blândețea lui tanti.
Am de învățat multe de la oamenii aceștia de la țară: primul lucru, să invit lumea în casă. Cum te văd la poartă și schimbi două vorbe cu ei, a trei-a este "dar haidați în'untru"; și să stai câteva minute cu aceste suflete nestresate e meditație curată. N-au facebook, doar telenovele, nu se îngrijorează nici de vreme, deși cultivă pământul de o viață (sau mai bine zis datorită faptului că cultivă pământul de o viață știu că oricum e vremea, până la urmă tot se face ceva de mâncare în grădină) și au așa o încredere că va fi bine (incredere în Dumnezeu).
Noi ceilalți, orășenii cu facebook avem nevoie de trainninguri și de cărți motivaționale, de mers la sală sau de meditație și tot nu reușim să fim senini.
Mă intreb care este diferența?
Eu cred că simplitatea vieții.
Mi-am propus să îmi simplific încontinuu viața. Să am cât mai puține lucruri, să nu alerg de la o activitate la alta, să am cât mai mult timp (de scris pe blog nimicuri, ca acestea :), să stau cu copiii, să îmi propun lucuri pe care să le realizăm dar fără stresul unui termen fix, lucrând totuși la ele, conștienți că nu se fac singure.
Atunci când îți golești casa de lucuri inutile și viața de activități fără rost începe să se facă loc pentru sufletul tău.

Baia XS a casei noastre din baloți de paie

Ah, a venit Moșu' cu o jucarie nouă care face poze faine! Acum vă pot arăta căsuța noastră și pe interior.
Încep cu baia, încăperea care se aproprie cel mai mult de a fi "gata".
Pentru cei care nu au citit blogul, XS este o casă-experiment, mică,  ridicată de la sol, cu pereți din baloți de paie. O locuim din septembrie, dar înca nu este finalizată.

Umiditatea din casele noastre

De când ne-am mutat de la oraș la țară au trecut cam 100 de zile. Ei, am mai stat noi pe la țară, în concedii, dar nu așa de mult timp legat.
Toamna a fost frumoasă, lungă și uscată și chiar călduroasă. Am uscat hainele afară mult timp, până în decembrie. Știi că hainele se usucă afară și la 1-2 grade, dacă e umiditate redusă în aer și adie vântul? Dacă bate și mai tare vântul, e și mai bine. Eu nu le pun pe un suport de uscat haine la modă acum, care le înghesuie unele în altele, eu le înșir pe o sfoară, afară, întinsă între doi pomi,"gypsy-style".  Și un lucru de folos este că usuc pe umerașe bluzele, cămășile, tricourile, gecile, etc., astfel se usucă și mai repede.  Încearcă și tu!
Până și la minus câteva grade scot hainele la uscat afară. Nu contează că îngheată și le voi băga în casă ca pe niște cartoane, nu se vor usca de tot, dar până îngheață o parte din umiditate se va evapora.
Dar oare de ce iți povestesc eu despre treburi minore- adică cum uscăm hainele?
Fiindcă în timpul ierii este foarte important să scoți aburii și vaporii afară din casă, ca să previi formarea mucegaiului.

Pretul casei noastre din baloti de paie - partea a III-a (Casa fără credit)

Umbre mulate pe ziduri vălurite

Ne-am făcut casa cu mâna noastră, investind mult timp, multă muncă și mai puțini bani (decât dacă ar fi fost o casă convențională executată de o echipă de meșteri).
Înainte de a merge mai departe cu lectura, citește te rog partea I și partea a II-a a articolului, dacă nu ai făcut-o deja.

BANII
Când am pornit această casă a fost cu rol de experiment, nu intenționam neapărat să o locuim, poate doar temporar și era jumătate ca dimensiune. De aceea, când am început avem atâția bani cât să facem fundațiile, să ridicăm structura, să o acoperim (cu țigla veche, de pe casa bunicii) și să punem baloții în zidurile exterioare.
Anul următor am rămas însărcinată și am decis că o vom locui mai mult timp, deci am extins-o, standardul a crescut, la fel și prețul.
Cel mai important pentru noi a fost să nu ne îndatorăm la bănci ca să nu avem stresul creditului. Vroiam să construim în tihnă, căci doar experimentam. Pe măsură ce câștigam bani, cumpăram materiale. Avem câteva datorii la prieteni și la părinți , căci ne-au împrumutat când a fost nevoie ca să nu batem pasul pe loc, dar sunt infime în comparație cu un credit.

Am notat riguroasă toate cheltuielile pentru casă, poate cum nu am făcut-o până acum pentru nimic altceva.
Atenție! Prețurile de mai jos sunt valabile pentru perioada 2015-2018 și reprezintă în mare măsură prețul materialelor, căci manoperă am plătit puțină. Prețul manoperei variază foarte mult pe piață. Acum, de exemplu când se construiește mult, prețul manoperei este ridicat, meșterii au de lucru și își permit să ceară mai mulți bani. Poate la iarnă prețul manoperei va mai scădea sau va crește .....

Casa a costat 20 000 EU, din care
- 1000 EU Autorizatia de construire (n-am plătit proiectarea de arhitectură, caci suntem arhitecți iar inginerii ne-au făcut reduceri mari)
- 2500 EU manopere și materiale instalații interioare
- restul sunt materiale

La o suprafata desfasurata de aproximativ 60 metri patrati (adica aria parterului+ a supantei , inslusiv zidurile) am calculat un preț pentru materiale de 300 EU/ mp.
In cei 20 000 EU nu sunt incluse mobilierul, dotarea bucatariei, electrocasnicele, etc. Este doar constructia locuibila, cu baia functionala.

Cheltuieli mari au fost și cu instalțiile exterioare, branșamentul si racordarea casei la apă, la electricitate și montarea fosei septice care au costat 2000 EU, suplimentar.

 Deci socotește-ți banii, timpul și oamenii atunci când vrei să faci o casă DIY. Toate trei sunt la fel de importante și nu poți reuși dacă una dintre ele lipsește aproape de tot. 

Aceasta este povestea noastră, dar poate a ta va fi una asemănătoare. Tu vei face casuța voastră, cu prietenii și cu familia, din bani propri și poate chiar în trei ani. Trei ani grei, dar ce sunt trei ani, în comparație cu o viață?

Pretul casei noastre din baloti de paie-partea a II-a

Sunt fascinata de umbrele salciei lasate pe tencuiala din pamant

Dupa cum spuneam in prima parte a articolului pe care o poti citi aici, investitia casei noastre din baloti nu a constat doar in bani, ci si in timp si in oameni.

OAMENII

Casuta aceasta a fost facuta in proportie de 80% de catre Mark si tatal meu. Mark este minunatul nostru
"apu" (cum ii zic copiii nostri), arhitectul care nu a visat sa isi faca casa cu mana lui, numai ca asa a iesit
pana la urma. A fost foarte mult  ajutat de tata (bunicul iubit de toti nepotii care au suferit ca nu se mai
juca cu ei, ci mergea pe santierul nostru). Un alt om de baza a fost tatal lui Mark. Am regretat ca locuieste
departe, dar cand venea cate o saptamana se vedea bine cum avansa lucrul la casa.

Pretul casei noastre din baloti de paie-partea I

Cat costa o casa din baloti? Am primit aceasta intrebare de multe ori.
Eu de obicei raspund asa: cat costa o masina?
E prea vaga intrebarea, de aceea nu poti primi un raspuns la ea.
Da, este o casa din baloti, dar pe langa faptul ca folsesti baloti de paie in loc de caramida si polistiren, lemn pentru structura in loc de beton, este ceva diferit fata de casele conventionale care costa acum sa zicem 700 EU/mp?

Intimitatea de la tara sau cum stiu vecinii tot ce faci

Gard tipic de Aiton

"Dar de ce nu aprinzi buruienile alea?", auzeam pentru a 4-a oara in decurs de o saptamana, de la persoane diferite. La fiecare raspundeam altfel, de data aceasta:
"Fiindca vin vrabiile si mai mananca seminte din ele si ne place"...baba a zambit si nu a mai zis nimic (nu se astepta la asa raspuns).
Dar ce sa le spun? Fiindca e ilegal si e nociv pentru oameni si pentru mediu si vreau sa le compostez :)))) ? Ca sa nu inteleaga nimic....

Tanti Veselia

Asadar, deja 2 saptamani.. sau mai bine spus numai doua sapatamani de cand ne-am mutat?
Fiind loc nou, oameni noi, fiecare zi aduce ceva nou astfel ca timpul zboara dar este si plin de evenimente, locuri, oameni, fapte.
Cel mai frumos om pe care l-am cunoscut in aceste doua saptamani este tanti Veselia (altfel o cheama dar eu asa o sa ii spun de acum incolo).

"Tanti, aveti oua?" (eram la plimbare prin sat cu fatuca in carucior, descoperind ulite noi)
"Am cateva, dar haideti intrati"
"Nu mai intram, dati-ne cate aveti, macar pentru astia mici" (eram doua mamici cu pruncii dupa ei); 
"Haideti, haideti, intrati, nu va temeti, ca nu musca" (cainii)
Sfioase... intram in curtea plina de gaini, pisici si caini, spre bucuria copiilor nostri.
"Le aduc niste biscuiti la astia mici"; "haideti, luati si voi".."dar mai luati"
"Lasati tanti ca ne ingrasam"
"Ei, eu la viata mea am mancat si am baut cat mi-o cazut bine; am fost si mai grasa, dar nu mi-am facut griji"
Eu ma aplec sa o scot pe Szilvia din carut sa poata alerga dupa animale si numai ce se pune baba pe un ras de se zguduie toata. Rade cu o pofta ca ne apuca si pe noi rasul. Rade de pantalonii mei, niste salvari largi dintr-aia de mergi la festivaluri vara cu ei, colorati si stransi cu elastic jos la picioare, cu fundul mai jos de genunchi.
"Am 89 de ani , dar n-am mai vazut pantaloni dintr-astia"
Si mai rade una buna, aratandu-ma cu degetul.
"Haideti sa va luati struguri si mere,  ca si asa le bag in bute, le fac jinars, ce sa fac cu ele? Ca io in fiecare zi beu un paharut, doar la ce e si buna viata asta, daca nu ne bucuram de ea?"
Si mere baba in bucataria de vara si se intoarce cu trei paharute.
"Haideti sa beti din visinata me"
"Nu tanti ca alaptam"
"Eee, doara si eu am dat si am baut si n-or patit nimica". Tanti are 10 copii dintre care 4 ai ei si 6 ii avea sotul cand s-a casatorit.
Si ne-am cinstit cu baba Veselia cu niste visinata.
"Sa va luati struguri si mere, ca este de unde, anu' asta o dat Dumnezo"
"No ui la ie , gandesti ca se teme, asa ie; io daca zic sa luati, apoi luati"

Si am plecat de la Tanti Veselia cu zambetul larg pe fata si cu plasele pline.
Ulterior am aflat ca este cea mai batrana femeie din sat; dar cred si eu la ce atitudine are fata de viata!

Ne-am mutat

Un colt din raiul nostru cu un ingeras in el

Pe 8 septembrie 2014 semnam actele la notar si cumparam terenul.
Dupa exact 4 ani, pe 8 septembrie 2018 a fost prima noapte in care am dormit eu in casuta noastra. Da, am reusit sa ne mutam. Nu pe 1 iulie, ci ieri.
Viata este ciclica si minunata. Suntem fericiti ca am reusit sa facem, in sfarsit, acest pas.
Nu, nu este gata. E departe de a fi gata. Pot face o lista luuunga cu ce nu e gata si inca una luunga cu ce deja avem.
E important ca o putem locui.
Vecinii deja ne-au urat bun venit. :)
Urmeaza.... restul. Voi povesti in viitorul apropiat cum am amenajat interiorul.

Interiorul unei case din baloti de paie

Bucataria

Cum arata la interior o casa din baloti de paie tencuita cu pamant? E obligatoriu sa fie saracacioasa? De ce oare ai tendinta de a o asocia cu un bordei sau cu o casa de la tara a unor oameni simpli.
Desi ne mutam de la oras la tara intr-o casuta din baloti de paie mica, mica, mica,  ne plac spatiile moderne, lucrate atent si finisate cu grija. Nu lux, dar nici brut.
L-am rugat pe arhitectul meu sa ne faca si noua niste "randari" , adica niste imagini 3D virtuale cu interiorul casutei.
"Caci toti beneficiarii primesc randari, numai eu nu". Singur, nu este timp pentru luxuri dintr-astea, insa el si-a facut timp si de Pasti, in loc sa stea sa se odiheasca ne-a randat casuta.
E fain sa am finalul in fata ochilor, sa il pot vizualiza atunci cand mi se mai ineaca corabiile si "nu se mai termina odata casa asta, bine ca am facut-o mica, caci daca o faceam mai mare, cand se mai termina?". Tocmai, daca o faceam mai mare nu o construiam noi si probabil era deja gata, noi aveam un imprumut si nu am fi invatat atatea cate invatam acum... mai ales arhitectul nostru care  lucreaza pe santier, mai nou aproape in fiecare zi.
Trebuie sa ne mutam. La 1 iulie predam locuinta in care stam acum cu chirie. Unde va fi mutarea? In casuta sau in cort :) ? ...vom vedea...

Baia

Camera de jos

 Supanta

Locatarul misterios

Iarna, de pe ulita

O pasare si-a facut cuibul acolo unde i-am lasat intentionat loc. Vezi in aceasta postare cum am construit locul de cuib.  Avem un locatar serios, chiar misterios. Noi nu l-am vazut, doar vecinul il observa si pozeaza (imaginile ii apartin) cand trece dimineata si seara pe langa casuta noastra, in drum spre serviciu. Din spusele lui, este o bufnita care din cand in cand "sta pe prispa , ca o baba". Cand am lasat locul de cuib, ma asteptam la o cioara, sau ceva similar, mai comun. O bufnita? Nici nu am sperat, este o onoare si o mandrie sa o gazduim! Pacat ca va pleaca cand ne vom muta noi, sau poate ne imprietenim....

Stii ca fiecare pasare are obiceiurile ei de a cuibari: unele se ascund in tufe ( sticletii mici), altele sus in plopi, caci prefera inaltimile  (ciorile), altele in streasina: porumbeii, vrabiile.. si berzele pe stalpii de curent, altele in scorburi (graurii). In functie de marimea si inaltimea la care se afla adapostul fiecare pasare isi va alege locul. Se pare ca noi am facut un loc potrivit pentru bufnita, neintentionat.

Stiai ca bufnitele sunt rapitoare nocturne? " Stand intr-un copac, miscandu-si capul datorita auzului spatial bufnitele pot localiza exact un soarece de camp chiar la o distanta de 50 m , sau la jumatate de metru sub zapada. " (citat din cartea "Natura- dascal pentru dascali" realizata de Asociatia "Grupul Milvus") 

Update: este o cucuvea, a identificat-o un cunoscator. 

"God is in the details"

"God is in the details"

Intr-o dimineata primesc urmatorul mesaj:

"Buna dimineata, satenilor le place casa din groapa! N-au crezut ca o sa iasa asa de faina. No, o zi buna sa aveti!" 

Mi-a scris un amic din sat, mutat si el de curand de la oras la trei case mai in-colo. E vorbaret, pesemne s-a imprietenit cu lumea. Mi-a facut ziua buna. Sper ca ati inteles ca despre casuta noastra vorbeste. 

"God is in the details" spunea faimosul arhitect  Ludwig Mies van der Rohe. 

Acum cateva luni, casa era inca ciudata:  trei ziduri masive, cu patru goluri de geamuri si usi si un acoperis care cobora pana la sol. Totul tencuit grosier, cu lut.

Toamna aceasta casa a primit pe fatada din nord o terasa acoperita si un placaj de lemn cu scopul principal de a o proteja de precipitatii. Aceste noi detalii au indulcit-o , au facut-o mai prietenoasa. 

Daca pana acum casa era din exterior austera, elementele de lemn folosite la terasa si la placaj ajuta la impartirea vizuala a triunghiului fatadei nord. Acum usa de intrare este intr-un plan secund, iar terasa cu detaliile ei de lemn finisat si ceruit intr-o culoare imprumutata din natura sunt primele pe care le observa ochiul. 

Lemnul este iubit in general de multa lume ca material de finisaj la case, este considerat un material cald, placut. Iar cand este lucrat ingrijit ti-e mai mare dragul. 

Sunt sigura ca Mies si-ar pune mainile in cap daca ar fi sa vada casuta noastra :), insa o parte din principiile arhitecturii lui se regasesc, desi el le aplica la materiale moderne: arhitectura simpla, curata, inobilata prin detalii. 

"Less is more" mai  spunea Mies. Eu consider ca ne regasim in aceste filozofii. Nimic din aceasta casa nu este gratuit, totul are un rol functional. 

Uite cateva poze cu evolutia fatadei, ca sa vedeti si ilustrat ceea ce vreau sa transmit .... si inca nu e gata!